Cu ce probleme se confruntă locuitorii regiunii transnistrene, care nu este controlată de autoritățile oficiale? Ce inițiative sunt promovate la Tiraspol și cum poate Chișinăul influența evenimentele care au loc acolo? NewsMaker prezintă principalele știri din regiune:
- Chișinăul vrea discuții despre fondul de convergență. Tiraspolul: „O provocare”
Chișinăul a propus Tiraspolului să organizeze la sfârșitul lunii iulie o întrevedere în formatul de negocieri „1+1”, pentru a discuta principiile de funcționare a fondului de convergență. Declarații în acest sens a făcut viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a sublinait că, în pofida propagandei și a știrilor false, acest subiect este, totuși, cunoscut în regiunea transnistreană. De cealaltă parte, așa-zisul șef al departamentului de externe din stânga Nistrului, Vitalii Ignatiev, a declarat că prin astfel de propuneri Moldova încearcă să zădărnicească întrevederea reprezentanților politici. - Chiveri: au dus economia regiunii transnistrene la sapă de lemn
Vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, respinge acuzațiile lansate de administrația de la Tiraspol, potrivit cărora Chișinăul ar fi responsabil pentru dificultățile economice și sociale din regiunea transnistreană. Potrivit acestuia, autoritățile constituționale ale Republicii Moldova sunt constant învinuite pentru crizele din stânga Nistrului, indiferent de cauzele reale ale acestora. Oficialul susține că situația actuală este cauzată de probleme interne de administrare și de gestionarea ineficientă a resurselor economice. - Roșca revine la Biroul Politici de Reintegrare. PSRM critică decizia
Fostul viceprim-ministru pentru Reintegrare și ex-deputat PAS, Roman Roșca, revine la Biroul Politici de Reintegrare. Acesta a fost numit în funcția de secretar de stat în cadrul structurii prin decizia Guvernului din 24 iunie. Amintim că Roman Roșca a fost numit viceprim-ministru pentru Reintegrare în Guvernul Recean, anul trecut, în luna iulie, după ce Oleg Serebrian a fost desemnat ambasador al Republicii Moldova în Turcia. În urma alegerilor parlamentare din 2025 și schimbarea Guvernului, el nu s-a mai regăsit în garnitura noului Executiv condus de Alexandru Munteanu.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.