Максим Андреев, NewsMaker

Transportul public din Chișinău și Bălți, sistat în toate sâmbetele și duminicile din luna iunie

Transportul public din municipiile Chișinău și Bălți nu va circula pe toată durata sâmbetelor și duminicilor din luna iunie. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, în urma ședinței Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică din 29 mai.

„Suplimentar, în Chișinău și Bălți, nici pe data de 8 iunie, când este zi liberă, nu va circula transportul public”, a declarat Ion Chicu.

Totodată, premierul a anunțat că din 8 iunie vor fi deschise centrele comerciale, cu excepția restaurantelor și activităților de divertisment din cadrul acestora.

Șeful executivului a ținut să sublinieze că orice decizie luată de Comisie poate fi modificată, în funcție evoluția epidemiei de COVID-19.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan s-a întâlnit de trei ori cu Recean într-o lună, de când a devenit premier: „Nu mă sună nimeni, nu îmi dă indicații”

Premierul Vasile Tofan spune că s-a întâlnit de trei ori cu fostul prim-ministru Dorin Recean în ultima lună, de când a preluat conducerea Guvernului. Oficialul susține că toate întâlnirile au avut loc la inițiativa sa, pentru a prelua informațiile deținute de Recean, în special în domeniul securității. Tofan respinge, în același timp, speculațiile potrivit cărora fostul premier ar continua să influențeze din umbră deciziile Guvernului.

Întrebat la Moldova 1 ce relație are cu fostul premier, Tofan a declarat că aceasta este una „constructivă” și că îl respectă pe Recean.

„Nu ne vedem foarte des. De când am intrat în funcția de premier, ne-am văzut de trei ori și aceste întâlniri au fost la inițiativa mea, pentru că dumnealui gestiona multe lucruri în sectorul de securitate și eu mi-am dorit transferul acestui sector către mine. Întrebările mele la domnul Recean au fost: explică-mi cum lucrează aici, spune-mi ce ai făcut acolo, ca să transfer maxim. Același lucru l-am făcut cu mulți alți oameni care nu se mai regăsesc în Guvern, pentru că nu poți să le știi pe toate vizual și acest transfer trebuie să se producă”, a declarat premierul Vasile Tofan.

Șeful Executivului a comentat și opiniile potrivit cărora Recean ar continua „să tragă sforile” după plecarea din funcție.

„Eu nu sunt omul care poate fi tras de tot felul de sfori, vreau să vă asigur de asta. Nu mă sună nimeni, nu îmi dă indicații nimeni și dacă aveți impresia că este cineva acolo în umbră care este marele conducător al Moldovei, nu este, vreau să vă asigur. Am toată libertatea să iau decizii”, a spus Tofan.

Premierul a fost întrebat și despre informațiile privind o presupusă implicare a lui Recean în noua companie aeriană Polaris. Tofan a confirmat că a discutat acest subiect cu fostul premier: „Evident că l-am întrebat și dumnealui a avut un răspuns foarte direct: nu am nicio treabă cu asta”.

În cadrul emisiunii, premierul s-a referit și la activitatea lui Recean la MoldATSA. Potrivit lui Tofan, mandatul acestuia ar urma să se încheie la sfârșitul lunii august.

„El și-a asumat să intre în acest domeniu în momentul în care instituția era într-o criză. Să nu uităm că a avut un om-fraudă acolo, domnul Vangheli, care și-a dat premii, sporuri și salarii și a angajat în dreapta și în stânga. Înțelegerea mea e că domnul Recean a venit să mai curețe lucrurile acolo și pleacă la sfârșit de august”, a mai explicat premierul.

***

Amintim că Dorin Recean a exercitat funcția de prim-ministru al Republicii Moldova în perioada februarie 2023 – noiembrie 2025.

Pe 13 octombrie 2025, cu trei zile înainte ca Curtea Constituțională să confirme rezultatele alegerilor parlamentare din 28 septembrie și să valideze mandatele deputaților aleși, Recean, care candidase pe lista PAS, a anunțat că renunță atât la funcția de premier, cât și la mandatul de deputat. El a declarat atunci că se retrage din politică pentru a reveni în mediul de afaceri.

La începutul lunii decembrie, același an, președinta Maia Sandu l-a numit, prin decret, emisar special pentru dezvoltare și reziliență. Președinția a precizat că Recean are experiență în domeniul securității și al administrației publice, inclusiv în calitate de ministru al Afacerilor Interne, consilier prezidențial pentru securitate și secretar al Consiliului Suprem de Securitate.

Pe 15 iunie 2026, Dorin Recean a fost numit membru al Consiliului de Administrație al Întreprinderii de Stat „MoldATSA”. Numirea a avut loc cu trei zile înainte ca Ziarul de Gardă să publice o investigație despre fostul șef al întreprinderii, Dumitru Vangheli. Potrivit investigației, acesta ar fi avut un salariu lunar de circa 110.000 de lei și ar fi inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat funcția. Purtătoarea de cuvânt a Guvernului de la acea vreme, Daniela Crudu, a precizat pentru NM că Recean își va exercita mandatul în Consiliul de Administrație fără indemnizație.

La scurt timp, pe 1 iulie, Recean a respins informațiile potrivit cărora ar avea legături cu compania aeriană Polaris, care încearcă să intre pe piața din Republica Moldova. Fostul premier a declarat că nu deține acțiuni, nu are „interese” în cadrul companiei și „nicio legătură” cu aceasta. Totodată, el a explicat că a acceptat să facă parte din Consiliul de Administrație al MoldATSA pentru a coordona procesul de restructurare a întreprinderii.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: