medic rețetă
publika.md

„Tratamentul” care a ucis pacientul. Ce pedeapsă a primit un medic din Ungheni, găsit vinovat pentru malpraxis

Un medic din Ungheni a fost condamnat pentru malpraxis. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată. Potrivit procurorilor, acesta nu a apreciat severitatea stării clinice a unui pacient, care a decedat la câteva ore distanță după ce s-a adresat la medic.

Potrivit sentinței, un șef al Unității de Primire Urgențe din raionul Ungheni a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru încălcarea din neglijenţă de către medic sau de către un alt lucrător medical a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Executarea pedepsei cu închisoarea a fost suspendată condiționat pe o perioadă de probă de 3 ani.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului în scopul reparării prejudiciului moral și material cauzat prin infracțiune, precum și a compensării cheltuielilor judiciare a sumei de 346 860 lei.

Potrivit procurorilor, cazul a avut loc pe 9 noiembrie 2018, la ora 21:00. Inculpatul, aflându-se în serviciul de gardă, nu ar fi apreciat severitatea stării clinice a unui pacient. Cel în urmă s-a adresat la Unitatea de Primiri Urgențe.

Procurorii declară că medicul nu a stabilit diagnosticul clinic definitiv, nu a alcătuit şi îndeplinit un plan de examinare şi tratament corespunzător şi l-a plasat pe pacient în secția Psihonarcologie din cadrul spitalului, unde nu a fost supravegheat în dinamică.

Prin urmare, pe 10 noiembrie – la ora 00:45, pacientul a decedat în rezultatul unui stop cardiac, cauzat de cardiomiopatie (toxică), pe fundalul stării de ebrietate alcoolice avansate.

Inculpatul a pledat nevinovat. În privința acestuia, instanța de judecată a aplicat măsura preventivă obligarea de a nu părăsi țara, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: