vedomosti.ru

Cele mai mari bănci din Moldova și-au suspendat colaborarea cu sistemul de transferuri bănești rusesc Unistream

MAIB, Moldindconbank și Victoriabank, trei cele mai mari bănci din Republica Moldova, și-au suspendat activitatea cu sistemul de transferuri bănești rusesc, aflat sub sancțiuni americane, Unistream. Informațiile au fost confirmate, pe 25 iulie, de reprezentanții celor 3 bănci pentru NewsMaker.

Maib a precizat că nu mai cooperează cu Unistream, pentru că compania este sancționată de autoritățile americane.

„Maib nu mai lucrează cu Unistream din considerent că acesteia i-au fost aplicate sancțiuni de către OFAC (Oficiul pentru Controlul Activelor Străine SUA)”, a precizat reprezentanta băncii, Iulia Bogușevschi, pentru NM.

Iar Moldindconbank a menționat că deservirea transferurilor internaționale de bani prin Unistream a fost sistată încă din februarie 2022.

(UPD 18:00) Și Fincombank și-a suspendat colaborarea cu Unistream, au comunicat reprezentanții băncii pentru NM.

Precizăm că, pe 20 iulie, autoritățile SUA au impus sancțiuni împotriva a încă cinci instituții de credit rusești. Pe listă se află Tinkoff Bank, Loko Bank, Banca Comercială Socială din Sankt Petersburg, Bank Solidarnost și Unistream. Sancțiunile față de instituțiile respective au fost impuse pentru a limita accesul Moscovei la sistemul financiar global.

Unistream, uneori scrisă Unistream Bank, este o companie internațională de transfer de bani și o bancă cu sediul în Rusia. Serviciul a fost inițial un departament al Uniastrum Bank, dar în 2006 a devenit o companie separată, cu licență bancară proprie. Unistream efectuează operațiuni în 335 000 de locații din peste 100 de țări.

***

De menționat că, în urma recunoașterii de către Rusia a zonelor din Ucraina care nu sunt controlate de guvern din regiunile Donețk și Lugansk la 21 februarie 2022 și în urma invadării neprovocate și nejustificate a Ucrainei la 24 februarie 2022, UE și SUA au impus o serie de noi sancțiuni împotriva Federației Ruse, care cuprind măsuri restrictive specifice (sancțiuni individuale), sancțiuni economice și măsuri diplomatice. De asemenea, UE a adoptat sancțiuni împotriva Belarusului ca răspuns la implicarea sa în invadarea Ucrainei.

De la începutul invaziei în Ucraina, oficialii de la Chișinău au condamnat cu fermitate acțiunile Moscovei. La rândul său, șefa statului, Maia Sandu a dat asigurări, în repetate rânduri, că Republica Moldova respectă sancțiunile internaționale impuse Federației Ruse ca urmare a invaziei în Ucraina.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: