New York Post

Trei persoane și-au pierdut viața în incendii provocate din cauza fumatului neglijent în casă

Trei persoane au decedat în urma unor incendii izbucnite în locuințe din diferite regiuni ale țării, din cauza imprudenței în timpul fumatului. Cazurile au fost înregistrate pe parcursul zilei de 9 februarie 2025, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Primul incident a avut loc în localitatea Tarasova, raionul Rezina, unde un incendiu a cuprins o construcție auxiliară de 18 m². Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:30, iar pompierii au reușit lichidarea completă a focului până la 06:59. În timpul intervenției, salvatorii au găsit în interior cadavrul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 57 de ani. Primele investigații indică faptul că incendiul a fost provocat de fumatul neglijent.

Al doilea caz s-a produs în satul Dumbrăvița, raionul Sîngerei, unde flăcările au mistuit bunuri dintr-o cameră de 10 m². Până la sosirea echipajelor de intervenție, localnicii au reușit să stingă incendiul și să scoată din locuință trupul neînsuflețit al unui bărbat de 48 de ani. La fel, specialiștii IGSU au stabilit că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de fumatul în interior.

Un al treilea incendiu s-a produs în seara aceleiași zile, în orașul Strășeni, pe strada Mitropolit Dosoftei nr. 8. Apelul de urgență a fost înregistrat la ora 21:56, iar pentru stingerea flăcărilor s-au mobilizat trei echipe de pompieri și salvatori. Incendiul, care a afectat 50 m² din locuință, a fost localizat la ora 22:40, iar lichidarea completă a fost finalizată la 01:21. În interiorul casei, pompierii au găsit cadavrul carbonizat al unui bărbat de 46 de ani. Și în acest caz, fumatul imprudent este considerat cauza probabilă a incendiului.

IGSU avertizează populația asupra riscurilor asociate fumatului în interiorul locuințelor, în special în apropierea materialelor combustibile. Salvatorii recomandă cetățenilor să nu lase țigările aprinse nesupravegheate și să le stingă în scrumiere cu apă înainte de a le arunca.

Potrivit statisticilor oficiale, de la începutul anului 2025, în Republica Moldova au fost înregistrate 228 de incendii, soldate cu 21 de decese.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Скриншот

Ceban anunță protest la ANRE în ziua examinării noului tarif la gaz: „Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie” VIDEO

Ion Ceban, primarul Chișinăului și liderul „Mișcării Alternative Naționale” (MAN), a anunțat un protest în fața sediului Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), față de creșterea tarifelor la resursele energetice. Manifestația va fi organizată luni, 28 septembrie, la ora 10:00, în timp ce ANRE urmează să se întrunească pentru a aproba majorarea tarifului la gaz.

„Luni, la ora 10:00, la ANRE, voi fi prezent eu și 100 de colegi de-ai mei de la MAN, în solidaritate cu toți oamenii care nu sunt de acord cu scumpirile în lanț care au loc. Această instituție este direct responsabilă, ca și toți cei de la guvernare, de aceste creșteri la gaz, la căldură și la multe altele. Cred că ar fi timpul să vină și mulți alți oameni, fie din partidele politice parlamentare, extraparlamentare, oameni de bună credință. (…) Nu poate fi tolerată în continuare toată această istorie”, a transmis Ion Ceban într-un videoclip postat pe rețelele de socializare.

Amintim că Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifului pentru gazele naturale de la 20,30 lei la 26,25 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA. Potrivit proiectului de decizie al ANRE, însă, tariful ar urma să crească până la 26,14 lei pentru un metru cub, inclusiv TVA.

ANRE va examina proiectul de decizie privind noul tarif pe 28 septembrie.

Începând cu 1 septembrie, consumatorii casnici din Republica Moldova achită 20,30 lei pentru un metru cub de gaze naturale, inclusiv TVA. Tariful anterior era de 14,42 lei pentru un metru cub.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: