politia.md

Trei tineri, bănuiți de păstrarea și comercializarea drogurilor în cantități mari și deosebit de mari. Ce pedeapsă riscă

Trei tineri cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani au fost reținuți de oamenii legii. Aceștia sunt bănuiți de păstrarea și comercializarea drogurilor în cantități mari și deosebit de mari, atât pe teritoriul mun. Chișinău, cât și pe teritoriul orașelor Tiraspol și Bender.

Activitatea ilegală a tinerilor a fost documentată de polițiști pe parcursul a trei luni, perioadă în care au fost acumulate probe concludente ce demonstrează vinovăția acestora.

S-a stabilit că suspecții plasau droguri în diferite ascunzișuri, iar apoi le comercializau prin intermediul aplicației Telegram, evitând contactul fizic cu clienții. Prin intermediul unui ofițer de investigații sub acoperire, au fost efectuate achiziții de control și procurate droguri sintetice.

În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat şi ridicat telefoane mobile, cartele SIM, cântar electronic, circa 100 de grame de droguri de tip PVP și amestecuri etnobotanice în cantitate de 500 de grame. Valoarea drogurilor pe piața tenebră constituie 150 000 de lei.

Suspecții au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, aceștia riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Precizăm că oamenii legii continuă investigațiile în vederea stabilirii şi reţinerii altor persoane complice la săvârșirea infracţiunii.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit direct de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: