moldpres.md

Instituțiile medicale din țară au primit 30 de ventilatoare pentru copii: au o valoare de circa 600 mii EUR

Treizeci de ventilatoare pentru copii au fost donate astăzi instituțiilor medicale din țară de către ministerul Sănătății al Germaniei. Ventilatoarele au o valoare de circa 600 de mii de euro.

Zece dintre acestea au fost transmise Institutului Mamei și Copilului, iar celelalte 20 vor fi repartizate în mai multe localități ale țării, comunică Moldpres.md.

Totodată, specialiștii vor organiza ore informative pentru medicii și inginerii ce vor lucra cu echipamentele donate.

În cadrul evenimentului, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a mulțumit partenerilor germani pentru donație.

„Avem nevoie de echipament performant pentru a interveni prompt și eficient, mai ales când este vorba de nou-născuți. Datorită acestui ajutor, capacitatea maternităților din țară va fi îmbunătățită, iar serviciile oferite vor fi la nivelul tuturor standardelor internaționale”, a spus Nemerenco.

La rândul său, reprezentantul ambasadei Germane la Chișinău, Ullrich Kinne, a subliniat că echipamentul medical va ajuta medicii moldoveni să acorde copiilor servicii medicale de calitate.

„Am stabilit încă anul trecut că instituțiile medicale de aici au nevoie de acest echipament și ne bucurăm mult că ne-a reușit să-l aducem. Cooperarea moldo-germană este de lungă durată, bazată pe încredere, fapt care îl dorim să-l menținem și în viitor”, a spus oficialul german.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Peste 850 de persoane din Moldova au dat imobile în chirie, fără să înregistreze contractele la FISC și să achite impozite

În primele 9 luni din 2026, au fost identificate 856 de persoane fizice care dau în chirie bunuri imobile fără să-și înregistreze contractele la Serviciul Fiscal de Stat. În rezultat, au fost înregistrate 737 de contracte de dare în locațiune, chirie sau arendă a bunurilor imobile. În total, în primele 9 luni din 2026, la Serviciul Fiscal de Stat au fost înregistrate aproape 32 de mii de contracte de dare în chirie a bunurilor imobile, cu 35,3% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2025. Datele au fost comunicate de reprezentanții Serviciului Fiscal de Stat.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care dau în chirie bunuri imobile au constituit 93 de milioane și 300 de mii de lei de lei în 9 luni ale anului 2026, cu 36,5% mai mult decât în perioada similară a anului 2025.

Instituția a explicat că, în perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost identificate 856 de persoane fizice care dau în chirie bunuri imobile fără să-și înregistreze contractele la Serviciul Fiscal de Stat. În rezultat, au fost înregistrate 737 de contracte de dare în locațiune, chirie sau arendă a bunurilor imobile.

De asemenea, în urma controalelor fiscale efectuate la 369 de persoane fizice care dau în chirie bunuri imobile, la buget au fost calculate suplimentar 597 de mii și 200 de lei plăți de bază, 25 de mii și 600 de lei penalități și 42 de mii și 200 de lei amenzi.

Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, în perioada ianuarie-septembrie 2026 au fost înregistrate 31 978 de contracte de dare în chirie a bunurilor imobile, cu 35,3% mai multe decât în aceeași perioadă a anului 2025.

TOP-4 regiuni după mărimea încasărilor la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile

Instituția a explicat că persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și dau în chirie proprietăți imobiliare trebuie să achite un impozit pe venit de 7% din valoarea lunară a contractului. Contractul de locațiune trebuie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de 7 zile de la încheierea acestuia. Impozitul se achită lunar, cel târziu până la data de 25 a lunii în curs.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: