Sportivul moldovean Alexandru Baldji a adus o nouă medalie pentru Republica Moldova la Campionatul Mondial de haltere, rezervat categoriilor de vârstă U-17 și U-20, desfășurat în Lima, Peru, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării.
Originar din Comrat, Alexandru Baldji a urcat pe podium la proba aruncat din cadrul categoriei de greutate 73 kg, obținând medalia de bronz cu un rezultat de 172 kg. La proba smuls, sportivul a ridicat 144 kg, clasându-se pe locul IV, poziție pe care a încheiat și clasamentul general.
Aceasta este a 11-a medalie cucerită de lotul național de haltere la mondialele U17 și U-20, din orașul Lima, Peru.
Deplasarea echipei de halterofili la Campionatul Mondial, rezervat categoriilor de vârstă sub 17 și 20 de ani, a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.
If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
Alexandr Stoianoglo conduce în preferințele alegătorilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, urmat de Fiodor Găgăuz, potrivit unui sondaj prezentat pe 27 octombrie de compania sociologică IMAS. Susținerea pentru Stoianoglo a scăzut față de septembrie, în timp ce Găgăuz a înregistrat cea mai mare creștere dintre candidați.
Cercetarea a fost realizată în două etape, în septembrie și octombrie. Dacă la primul sondaj 32,4% dintre respondenți spuneau că ar vota pentru Alexandr Stoianoglo, în octombrie ponderea acestora a scăzut la 29,2%.
Fiodor Găgăuz ocupă locul al doilea, cu 11,6% din intențiile de vot, față de 3,2% în septembrie. Creșterea ar putea fi legată de retragerea din cursă a lui Grigori Uzun, care avea susținerea a 11,2% dintre respondenți la primul sondaj.
Pe locul al treilea se situează Ivanna Koksal, pentru care ar vota 9,6% dintre cei intervievați, comparativ cu 5,7% în septembrie. Urmează Serghei Anastasov, cu 6,1%, în creștere de la 4,5%.
Oleg Garizan și Piotr Vlah au înregistrat creșteri mai mici. Susținerea pentru Garizan a ajuns la 3,3%, față de 2,3% în septembrie, iar pentru Vlah – la 2,1%, comparativ cu 2%.
Totodată, 30% dintre respondenți nu au decis cu cine vor vota sau au refuzat să răspundă, față de 26,3% în septembrie. Ponderea celor care spun că nu vor participa la alegeri a rămas neschimbată, la 5,8%.
Sondajul a fost realizat în rândul locuitorilor Găgăuziei, în perioadele 11–19 septembrie și 17–25 octombrie. La prima etapă au fost intervievate 818 persoane, iar la a doua – 825. Marja de eroare este de ±3,4%.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.