Donald Trump

Trump a luat în derâdere țările care încearcă să negocieze cu el taxele vamale: „Ne pupă în …” (VIDEO)

Donald Trump a luat peste picior țările cărora le-a impus taxe vamale, declarând că „îl pupă-n fund” pentru a ajunge la un acord privind reducerea acestora. Președintele SUA a făcut aceste declarații marți, 8 aprilie, la un eveniment al Comitetului Congresional Republican Național.

„Vă spun, aceste țări ne sună, îmi sărută fundul. Vă rog, domnule, faceți o înțelegere. Voi face orice. Orice, domnule”, a declarat Trump.

Totodată, Trump s-a adresat și republicanii care nu sunt de acord cu el.

„Și apoi apare câte un republican rebel, vreun tip care vrea să ia loc la tribuna principală, spunând: ‘Cred că Congresul ar trebui să preia negocierile’. Haideți să vă spun ceva: voi nu negociați așa cum negociez eu”, a declarat președintele american.

La începutul lunii aprilie, președintele SUA, Donald Trump, a declarat război comercial întregii lumi. El a impus taxe vamale pentru toate produsele importate. Astfel, pentru Uniunea Europeană, taxa este de 20%, iar pentru Marea Britanie de 10%. De asemenea, tariful aplicat produselor din Moldova a fost ridicat la 31%.




If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Femeia împușcată în Minneapolis: a apărut videoul filmat de angajatul Serviciului de Imigrare al SUA

În SUA a fost publicată înregistrarea video realizată de un angajat al Serviciului de Imigrare și Control al Vămilor (ICE), care a împușcat o femeie în timpul unei acțiuni de protest din Minneapolis miercurea trecută, pe 7 ianuarie. În noul video, Renee Nicole Good este văzută stând la volanul mașinii și adresându-se unui agent ICE. Potrivit BBC, incidentul tragic a provocat un val de indignare publică și a dus la proteste în masă în Statele Unite.

Renee Nicole Good, o mamă în vârstă de 37 de ani cu trei copii, a fost împușcată în timpul unei acțiuni de protest împotriva acțiunilor ICE din Minneapolis, care încercau să caute și să rețină imigranți ilegali.

Din imaginile publicate anterior se înțelegea că mașina lui Good era oprită pe bandă, blocând trecerea vehiculului ICE. Un agent ICE s‑a apropiat de ea și a tras de mânerul ușii. Mașina a pornit de pe loc, iar un alt agent ICE, care stătea în fața ei, a tras câteva focuri de armă.

Autoritățile locale susțin că acțiunile femeii nu reprezentau un pericol. De cealaltă parte, administrația președintelui SUA, Donald Trump, consideră că Good a încercat să lovească agentul și a calificat acțiunile ei drept „un act de terorism intern”. Primarul din Minneapolis, democratul Jacob Frey, a numit aceste acuzații „prostii”.

Un nou video

Noul video începe din momentul în care agentul iese din mașina sa și filmează automobilul lui Good. Good spune: „E în regulă, omule. Nu sunt supărată pe tine”.

În cadru apare soția lui Renee, Becca Good. Ea se afla în stradă și filma ceea ce se întâmplă. La un moment dat, Becca Good îi spune agentului ICE: „E în regulă, nu ne schimbăm plăcuțele de înmatriculare în fiecare dimineață, doar ca să știți. Vor fi aceleași când veți veni să vorbiți cu noi mai târziu”. Apoi adaugă: „Ce vrei să faci, să ne ataci? Vrei să ataci? Du-te să mănânci ceva la prânz, băiat mare”.

Un alt agent se apropie de Good și, cu înjurături, îi spune: „Ieși din mașină”. Agentul care filmează se poziționează în fața mașinii lui Good, iar ea începe să dea cu spatele. Apoi virează volanul spre dreapta și pornește înainte. Camera se mișcă brusc spre cer, iar ulterior se aud împușcături. În partea finală a videoclipului se vede cum mașina lui Good merge mai departe, cotește și iese de pe șosea. Un agent ICE înjură.

Din video nu se înțelege dacă mașina a atins persoana care filma. De cealaltă parte, funcționarii federali au declarat că acesta a suferit răni și a fost spitalizat.

Focul asupra lui Good a fost deschis de Jonathan Ross, veteran al războiului din Irak. Potrivit agenției Associated Press, vara trecută el a suferit răni grave după ce a fost lovit de o mașină condusă de o persoană pe care Ross o urmărea.

„Noi aveam doar fluiere”, a spus mai târziu soția lui Good presei locale. „Iar ei aveau pistoale”, a adăugat ea.

Mai mulți lideri ai statului Minnesota au declarat că Good se afla la locul raidului ICE în calitate de observator juridic – un voluntar care urmărește acțiunile poliției și ale structurilor de forță în timpul protestelor și operațiunilor de poliție. Scopul acestor voluntari este de a ajuta la menținerea calmului, de a preveni abuzurile și de a supraveghea respectarea drepturilor.

În Minneapolis și în alte orașe din Minnesota miercuri și joi au avut loc proteste împotriva acțiunilor serviciului de imigrare și a administrației Trump. În zona din Minneapolis unde trăiește o comunitate mare de imigranți din Somalia, în ultimele săptămâni au fost suplimentar desfășurați aproximativ 2 000 de angajați ai ICE. Autoritățile federale au explicat această măsură prin cazuri de fraudă în legătură cu indemnizațiile sociale din stat. Așa cum a arătat filiala locală a postului CBS, angajații ICE au folosit spray cu piper și au îndepărtat protestatarii. După moartea lui Renee Good în stat au început noi acțiuni de protest. Vineri, demonstranții au ieșit pentru a treia zi consecutiv la proteste împotriva uciderii lui Good. Ulterior, au avut loc mai multe rețineri.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: