wordpress.com

Trump promite discuţii cu Putin şi Zelenski pentru a opri „măcelul” din Ucraina

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat luni că a văzut imagini cumplite cu moarte şi distrugeri de pe frontul din Ucraina şi va discuta cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, pentru a ajunge la o înţelegere care să pună capăt acestui război sângeros, relatează Agerpres.

„Vom discuta cu preşedintele Putin şi vom discuta cu Zelenski şi cu reprezentaţii Ucrainei. Trebuie să oprim asta, este un măcel”, a spus Trump la o conferinţă de presă la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago.

Întrebat dacă, în opinia sa, Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei pentru a se ajunge la pace, viitorul preşedinte american a evitat să dea un răspuns direct, afirmând doar că mare parte din teritoriul în dispută, referindu-se la teritoriul ucrainean ocupat de Rusia, a fost redus la stadiul de ruine şi moloz şi va fi nevoie de un secol pentru a fi reconstruit. „Adică sunt oraşe unde nicio clădire nu mai stă în picioare, este un loc demolat”, a remarcat Trump.

El a mai spus că i-au fost arătate imagini cu câmpuri de luptă pline cu cadavre, care-i amintesc de fotografiilor groaznice din timpul Războiului Civil American dintre anii 1861-1865.

Totuşi, Trump nu a dat nici de data aceasta detalii despre modul în care consideră că ar putea contribui la încheierea războiului din Ucraina.

Într-un interviu pe care l-a acordat săptămâna trecută revistei Time, care l-a desemnat personalitatea anului 2024, el a susţinut că are un „plan foarte bun” care ar contribui la oprirea războiului provocat de invazia rusă în Ucraina, dar nu a dezvoltat subiectul.

Un plan al emisarului pe care şi l-a desemnat pentru Rusia şi Ucraina, generalul în rezervă Keith Kellogg, plan care datează însă din iunie, prevede îngheţarea liniilor frontului pe aliniamentele actuale şi forţarea Kievului şi Moscovei să se aşeze la masa negocierilor.

În urma unei discuţii avute pe 7 decembrie la Paris cu preşedinţii ucrainean şi francez, Volodimir Zelenski şi Emmanuel Macron, Trump a cerut o încetare imediată a focului şi negocieri între Ucraina şi Rusia. „Zelenski şi Ucraina ar dori să facă o înţelegere şi să oprească nebunia”, a scris după acea întâlnire Trump pe platforma sa socială Truth Social, adăugând că Ucraina a pierdut în războiul cu Rusia aproximativ 400.000 de soldaţi, iar Rusia a pierdut circa 600.000 de soldaţi, morţi şi răniţi. „Trebuie să fie o încetare a focului imediată şi negocierile să înceapă”, a indicat viitorul preşedinte al SUA.

Potrivit ziarului american The Wall Street Journal, Trump i-ar fi sugerat lui Macron ca trupe europene să monitorizeze o încetare a focului în Ucraina, ca o formă de garanţie de securitate pentru a preveni o nouă agresiune rusă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: