Donald Trump

Trump s-a vaccinat împotriva COVID și gripei. Vârsta sa cardiacă, cu 14 ani mai mică decât cea reală

Președintele SUA, Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, s-a vaccinat împotriva COVID și împotriva gripei, în timpul vizitei pe care a făcut-o la Spitalul Militar Walter Reed. Anunțul a fost făcut de medicul său, Sean Barbabella, scrie Euronews.

Potrivit medicului președintelui american, starea de sănătate a lui Donald Trump este una excelentă, cu rezultate foarte bune la nivel cardiovascular, pulmonar, neurologic și metabolic, iar „vârsta cardiacă” reală a sa este cu 14 ani mai mică decât vârsta lui din buletin.

Vizita președintelui american la Walter Reed este a doua sa vizită la complexul respectiv în acest an, după ce a mai fost supus unui examen medical în aprilie, conform CNN.

Potrivit Euronews, Trump a criticat anterior vaccinările. Cu toate acestea, el a fost cel care a inițiat „Operation Warp Speed”, care a permis dezvoltarea și distribuirea rapidă a primelor vaccinuri anti-COVID în 2020, în ciuda retoricii anti-vaccin din partea unor membri ai administrației sale.

De cealaltă parte, secretarul american pentru Sănătate, Robert Kennedy Jr., numit în această funcție de Trump, a restricționat accesul la vaccinurile COVID-19 și a renunțat la recomandarea generală privind vaccinarea, notează sursa citată. Mai mult, în trecut, el a numit vaccinul anti-COVID „cel mai mortal vaccin creat vreodată”. Potrivit sursei citate, Robert Kennedy jr. este un antivaccinist convins, care a îndemnat lumea să nu se vaccineze de COVID. La un moment dat, Robert Kennedy jr. a spus că el nu este împotriva vaccinării, însă „eu pledez doar pentru siguranță” și că lumea ar trebui „să întrebe medicul” dacă să se vaccineze. Ulterior, el a avut din nou poziții antivacciniste.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

radiomoldova.md

MAE: Doar deschiderea unei secții de votare la Chișinău a fost coordonată pentru alegerile din Rusia. Reacție la anunțul lui Krasnoselski

Ambasada Federației Ruse la Chișinău a coordonat cu autoritățile Republicii Moldova deschiderea unei singure secții de votare, la Chișinău. Intenția Rusiei de a deschide suplimentar 16 secții de votare în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale, este inacceptabilă. Declarațiile au fost făcute de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Rusiei și a declarației liderului de la Tiraspol că în regiune vor fi deschise 17 secții de votare pentru acest scrutin.

Ministerul de Externe a declarat că „Republica Moldova recunoaște dreptul cetățenilor străini aflați pe teritoriul său de a participa la alegerile organizate de statele lor de cetățenie”. „Exercitarea acestui drept trebuie însă să se realizeze cu respectarea deplină a suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova, iar organizarea proceselor electorale de către state străine pe teritoriul țării trebuie coordonată în prealabil cu autoritățile constituționale de la Chișinău”, a comunicat instituția.

Potrivit Ministerului, în contextul alegerilor pentru Duma de Stat a Federației Ruse din 20 septembrie 2026, Ambasada Federației Ruse la Chișinău a coordonat cu autoritățile Republicii Moldova deschiderea unei singure secții de votare, la Chișinău.

„În aceste condiții, intenția Federației Ruse de a deschide suplimentar 16 secții de votare în regiunea transnistreană, fără acordul autorităților constituționale ale Republicii Moldova, este inacceptabilă și reprezintă o încălcare a suveranității și integrității teritoriale a țării”, a declarat Ministerul Afacerilor Externe.

***

Amintim că, pe 28 august, liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, a anunțat că Rusia intenționează să deschidă 17 secții de votare în stânga Nistrului pentru alegerile pentru Duma de Stat. Biroul politici de reintegrare a declarat că organizarea unor astfel de secții pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul autorităților constituționale, este ilegală. Detalii AICI.

Alegerile pentru Duma de Stat a Federației Ruse, legislatura a IX-a, sunt programate în perioada 18-20 septembrie 2026. Potrivit Tiraspolului, aproximativ 220 000 de cetățeni ruși locuiesc în prezent în regiunea transnistreană.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: