screenshot

Trupa „Taxi” din România dedică Republicii Moldova noua piesă „Când rinocerii” (VIDEO)

Trupa „Taxi” din România a lansat piesa „Când rinocerii”, interpretată de solistul Dan Teodorescu. În videoclip apar 31 de personalități care rostesc versurile, iar solistul a declarat că proiectul, început acum patru luni, îl dedică Republicii Moldova.

„Am început acest proiect în urmă cu patru luni. În acest moment, simt nevoia să-l dedic, cu tot respectul şi toată dragostea, Republicii Moldova”, a declarat solistul Dan Teodorescu.

Totodată, solistul a mulțumit celor care apar în videoclip: Valeriu Nicolae, Carmen Dumitrescu, Mihai Bendeac, Radu Hossu, Oana Gheorghiu, Melania Medeleanu, Florin Ristei, Radu Paraschivescu, Lora, Lucian Mândruță, Mihai Călin, Corina Băcanu, Gelu Duminică, Emilia Popescu, Angela Gheorghiu, Mircea Cărtărescu, Natalie Ester, Cătălin Striblea, Radu Buzăianu, Ilona Brezoianu, Amalia Enache, Cornel Ilie, David Popovici, Teodor Baconschi, Oana Pellea, Andrei Ciobanu, Florin Negruțiu, Irina-Margareta Nistor, Emilia Şercan, Alex Bogdan și Victor Rebengiuc.

„Când binele e rău / Şi albul este negru / Când ignorantu-i erudit / Şi impostorul e integru / Când lumea-i răsturnată / Şi oamenii buni şoptesc / E vremea când rinocerii se trezesc”, așa încep versurile piesei.

Ea se încheie astfel: „Când oamenii buni se caută / Când oamenii buni se găsesc / Când oamenii buni se-adună / Când oamenii buni ocrotesc / Când oamenii buni nu tac / Când oamenii buni vorbesc / E vremea când rinocerii amuțesc”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Acces limitat în secțiile de votare pentru persoanele cu dizabilități și resurse administrative – folosite contrar legii? Constatările Promo-LEX după alegerile din 1 noiembrie

Alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie s-au desfășurat în liniște, iar procesul de votare a fost organizat eficient, arată un raport al misiunii de observare a Promo-Lex. Totuși, observatorii asociației au semnalat cel puțin șase cazuri de posibilă utilizare a resurselor administrative în campania electorală, probleme de accesibilitate și unele încălcări ale procedurilor de votare.

Potrivit raportului misiunii de observare, cele șase cazuri de posibilă utilizare a resurselor administrative au vizat atribuirea meritelor pentru proiecte realizate din bani publici. Cinci dintre acestea îl vizează pe candidatul Partidului Schimbării la funcția de primar al satului Hăsnășenii Mari, iar unul – o candidată independentă din Chirsova.

Observatorii au mai semnalat un caz în care candidatul independent Serghei Sapunji din Chirsova ar fi oferit unui alegător foloase materiale. CEC i-a anulat înregistrarea în cursa electorală, însă Curtea de Apel Centru a anulat decizia, considerând că nu existau suficiente motive de fapt și de drept. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul CEC.

Probleme de accesibilitate și nereguli la numărarea voturilor

Promo-LEX a atras atenția și asupra accesului limitat pentru persoanele cu dizabilități locomotorii. Patru dintre cele șapte sedii ale consiliilor electorale de circumscripție și patru dintre cele 12 secții de votare monitorizate au fost considerate inaccesibile.

În ziua alegerilor au fost raportate două incidente. Candidatul PSRM din Hăsnășenii Mari s-a aflat pentru o perioadă în raza de 100 de metri a secției de votare, fără să voteze. La o secție din Chirsova, reprezentantul unui candidat independent nu avea legitimație.

Nereguli au fost constatate și la numărarea voturilor, în două secții din Cairaclia și Costești. Acolo nu a fost respectată procedura de prezentare a buletinelor de vot de către un singur membru al biroului electoral. La o secție din Tomai au fost identificate și erori în completarea procesului-verbal, care nu au afectat însă rezultatele.

Patru candidați au câștigat din primul tur

Numărarea în paralel a voturilor realizată de Promo-LEX a confirmat rezultatele preliminare prezentate de CEC. Astfel, patru candidați au câștigat alegerile pentru funcția de primar din primul tur:

  • Hăsnășenii Mari: Andrei Arhirii (Partidul Schimbării) – 70,12%;
  • Cairaclia: Marta Chemencedji (independentă) – 82,23%;
  • Costești: Elona Zuza (PSRM) – 69,83%;
  • Chirsova: Serghei Sapunji (independent) – 54,50%.

La Novosiolovca, prezența la vot a fost de 22,65%, sub pragul de 25% necesar pentru validarea alegerilor. Dacă scrutinul va fi declarat nevalabil, votarea repetată va avea loc în termen de două săptămâni, cu aceiași candidați.

La Delacău, unde a fost organizat un referendum local, nu s-a înregistrat niciun participant, deși scrutinul fusese inițiat de consiliul sătesc.

Promo-LEX a mai menționat că, în ajunul alegerilor, CEC a renunțat la identificarea alegătorilor prin actele digitale din aplicația EVO, pe fondul atacului cibernetic asupra sistemelor guvernamentale. Asociația consideră că trebuie găsit un echilibru între securitatea procesului electoral și aplicarea clară și consecventă a legislației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: