Digi24

Tu m-ai născut, eu te omor. 10 ani de închisoare – pedeapsa pentru un bărbat din Fălești, care și-a ucis în bătaie mama

Un bărbat de 34 de ani, originar din orașul Fălești, a fost condamnat la 10 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, pentru că și-a ucis în bătaie mama. Sentința a fost pronunțată, pe 14 august, de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, informează Procuratura Generală. Un alt bărbat, tot din Fălești, a fost condamnat la 6 ani de închisoare, după ce și-a bătut crunt mama. 

Potrivit procurorilor, în primul caz, inculpatul, la data de 04 iunie 2023, in jurul оrеi 21:00, în timp се afla la domiciliul său din оr. Fălești, fiind în stare de ebrietate alcoolică, în rezultatul unui conflict iscat între el și mama sa, i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste suprafața întregului ei соrр. În rezultat acesta i-a provocat lеziuni соrроrаlе grave, iar femeia a murit. Inculpatul și-a recunoscut integral vinovăția pentru fapta de care a fost acuzat.

 Tot ieri, conform unei alte sentințe pronunțate de Judecătoria Bălți, sediul Fălești, un bărbat de 51 de ani a fost condamnat la 6 ani de închisoare pentru fapte similare de violență în familie față de mama sa, care au dus la cauzarea vătămărilor grave integrității corporale a acesteia.

Sentințele sunt cu drept de apel la Curtea de Apel Bălți, în termen de 15 zile.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.


 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ambasadoarea UE la Chișinău, după demisia lui Munteanu: „Respectăm procedurile democratice ale R. Moldova”

Uniunea Europeană respectă procedurile constituționale și democratice ale Republicii Moldova și formarea unui nou guvern. O declarație în acest sens a fost făcută de ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piorko, pentru TV8, care a precizat că a luat act de decizia premierului Alexandru Munteanu de a demisiona. Totodată, Piorko a spus că UE va continua să susțină reformele și procesul de integrare europeană al Republicii Moldova.

„Am luat act de decizia premierului Alexandru Munteanu de a-și da demisia. Vreau să îi mulțumesc pentru angajamentul și cooperarea strânsă cu UE. Respectăm procedurile constituționale și democratice ale Republicii Moldova și formarea unui nou guvern”, a declarat oficiala UE.

Iwona Piorko a adăugat că „parteneriatul UE cu Moldova rămâne puternic”. „Vom continua să susținem reformele de care țara are nevoie, precum și integrarea europeană, în conformitate cu dorința poporului”, a adăugat oficiala UE.

***

În dimineața zilei de 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru. El a precizat că a decis să plece în momentul în care a înțeles că nu-și mai poate exercita mandatul „în acord cu principiile și convingerile” sale.

Șefa statului, Maia Sandu, a respins existența unor contradicții între valorile lui Alexandru Munteanu și cele ale guvernării. „Cel puțin aceste lucruri nu au fost exprimate și expuse”, a precizat Maia Sandu, adăugând că atât ea, cât și Munteanu au acționat cu integritate și onestitate. Maia Sandu a mai spus că „speculațiile că a vrut să lupte cu abuzurile și nu a fost lăsat sunt false”. Potrivit șefei statului, Munteanu a fost cel care a ales să plece.

Șefa statului a anunțat că săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Guvernul Munteanu a fost învestit în funcție pe 1 noiembrie 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: