tvrmoldova/imagine simbol

Turiștii înșelați de Travel Express și-ar putea recupera vacanțele? Apelul AP ANAT

Asociația Patronală a Asociaţiei Naţionale a Agenţilor Economici de Turism din Moldova (AP ANAT Moldova) recomandă consumatorilor să verifice atent agențiile înainte de a achita pentru vacanțe, în contextul scandalului din jurul companiei Travel Express, unde sute de persoane ar fi rămas fără serviciile turistice pentru care au plătit. Într-un comunicat publicat pe 25 iulie, AP ANAT Moldova a îndemnat persoanele afectate să se adreseze Asociației, care va analiza solicitările primite și posibilitatea ca unele servicii achitate să mai poată fi onorate.

„Situația creată în jurul companiei Travel Express (Ratour SRL), în care sute de turiști au achitat servicii turistice, însă nu au ajuns să beneficieze de vacanțele pentru care au plătit, pierzând astfel atât planurile de călătorie, cât și sumele achitate, reprezintă un semnal de alarmă pentru întreaga piață turistică. În contextul liberalizării pieței serviciilor turistice, consumatorii au astăzi acces la un număr mai mare de oferte și operatori, însă această diversitate presupune și o responsabilitate mai mare în alegerea partenerului de călătorie. Apariția unor agenții sau intermediari care nu oferă suficiente garanții de transparență poate genera situații în care turiștii riscă să piardă bani și să rămână fără vacanța planificată”, a transmis AP ANAT Moldova.

Asociația Patronală a recomandat turiștilor să verifice informațiile despre agenția de turism înainte de a semna un contract sau de a efectua o plată. Entitatea a subliniat că este important să fie verificat dacă agenția activează legal, dacă deține actele necesare pentru desfășurarea activității și dacă este membră a unei asociații profesionale, precum AP ANAT Moldova.

„De asemenea, turiștii trebuie să solicite și să primească un contract pentru serviciile achiziționate și să citească atent toate condițiile înainte de semnare, inclusiv informațiile despre serviciile incluse, condițiile de anulare și obligațiile ambelor părți. Orice plată trebuie efectuată prin metode legale, cu eliberarea bonului fiscal sau a unui document care confirmă tranzacția”, a adăugat AP ANAT Moldova.

AP ANAT Moldova a îndemnat persoanele care au achiziționat servicii turistice prin intermediul Travel Express și care nu au beneficiat de vacanțele contractate să se adreseze Asociației.

„Președintele AP ANAT Moldova, Ion Alexa, împreună cu reprezentanții Asociației, va analiza solicitările primite și va încerca să verifice situația rezervărilor, inclusiv dacă există posibilitatea ca anumite servicii turistice achitate să mai poată fi onorate”, a precizat entitatea.

Amintim că, pe 24 iulie, administratoarea agenției Travel Express a fost pusă în arest preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de escrocherie.

Procuratura Generală a comunicat că, în perioada aprilie-iulie 2026, ar fi obținut bani în numerar de la mai multe persoane, sub pretextul comercializării unor pachete turistice avantajoase pentru odihnă în Turcia, fără a-și executa promisiunile. În unul dintre episoade, aceasta i-ar fi promis unei femei, care achitase peste 120 000 de lei, un pachet turistic pentru ea și familia sa, la un hotel de 5 stele din Kemer, Turcia, în perioada 22-29 iulie, însă nu și-ar fi onorat obligațiile.

Preliminar, numărul total al victimelor se ridică la 300 de persoane.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

„Arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”: Tofan, întrebat de ce Taraclia va deveni în municipiu

Întrebat de ce Taraclia urmează să fie transformat în municipiu, premierul Vasile Tofan a declarat că în raion există o comunitate susținută de un partener important al Republicii Moldova – Bulgaria. Potrivit oficialului, Moldova are nevoie de prieteni care să promoveze interesele țării în procesul de aderare la UE. „Decât să-ți faci un dușman în cazul dat, ei investesc mult în acel municipiu, cred că este o soluție foarte elegantă. Noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a comunicat Tofan. Totodată, el a spus că, dacă Taraclia ar fi fost inclusă în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul identitar al comunității. Declarațiile au fost făcute la ediția emisiunii „7 Zile”, publicată pe 10 octombrie, la Cinema 1.

În timpul emisiunii, premierul a fost întrebat de ce raionul Taraclia urmează să fie transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale.

„Avem o realitate. Este o comunitate acolo care, inclusiv, este susținută de un partener important al Moldovei – Bulgaria. Și noi am văzut un sentiment de apreciere importantă, pentru ca să păstrăm din specificul acesta identitar. Noi avem nevoie de prieteni în Uniunea Europeană care ar promova interesele noastre în avansarea noastră în Uniunea Europeană. Noi ne-am gândit: știți, decât să-ți faci un dușman în cazul dat, știți, am lucrat cu bulgarii împreună, ei investesc mult în acel municipiu, investesc în educație, cultură, infrastructură și eu cred că, decât să transformăm relația asta într-una de conflict și una de lipsă de investiții, cred că este o soluție foarte elegantă în care, știți, noi și beneficiem de o dezvoltare mai mare în acea regiune și arătăm că, uitați-vă, respectăm Bulgaria, respectăm bulgarii”, a răspuns Tofan.

Potrivit lui Tofan, prin această reformă, Taracliei nu i se acordă autonomie.

„Noi nu le dăm niciun fel de autonomie, foarte important. Vor fi municipiu, la fel cum sunt și alte municipii în Moldova. Mie mi se pare o soluție elegantă, pentru că, într-adevăr, dacă i-am fi mixat în regiunea sud, s-ar fi pierdut din caracterul acesta identitar. Să nu uităm: ei au avut raionul lor și raionul lor a fost cu specific cultural. Ni s-a părut de bun simț să-l menținem”, a conchis premierul.

***

Anterior, secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, a anunțat că raionul Taraclia va fi transformat în municipiu de nivelul II în cadrul reformei administrativ-teritoriale. Întrebat dacă Guvernul Bulgariei a influențat decizia, Buzu a spus că autoritățile moldovenești au discutat cu partea bulgară la acest subiect: „Noi am discutat cu colegii noștri de acolo. Inclusiv, Guvernul va finanța o parte din acele centre de prestare a serviciilor. Am discutat, totul este ok”. Detalii AICI.

Ulterior, în luna octombrie, premierul Vasile Tofan a anunțat propunerea Guvernului ca cele 32 de raioane ale Republicii Moldova să fie înlocuite cu 3 regiuni – nord, centru și sud. Oficialul a precizat că municipiile Chișinău și Bălți își vor păstra statutul actual. UTA Găgăuzia își va păstra și ea statutul special. Iar Taraclia, după cum s-a anunțat, va fi reorganizată într-un municipiu de nivelul II. Detalii AICI.

Aflată într-o vizită în Republica Moldova în luna septembrie 2026, ministra afacerilor externe a Bulgariei, Velislava Petrova, a declarat, în contextul raionului Taraclia, că, prin această reformă, este „demonstrată hotărârea fermă a Guvernului Republicii Moldova de a asigura comunității noastre din țară recunoașterea pe care o merită”. Ea a adăugat că „minoritatea națională bulgară din Republica Moldova, care locuiește în partea de sud a țării – în raionul Taraclia – ocupă un loc special în relațiile dintre statele noastre” și că „acolo locuiesc aproximativ 50 000 de bulgari”. „Aceștia reprezintă un element important al relațiilor noastre bilaterale și unul dintre stimulentele puternice pentru dezvoltarea cooperării noastre”, a comunicat Petrova, potrivit Logos Press.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: