MAI

Ucraina este dispusă să ajute Moldova în identificarea provenienței rachetei căzută în apropiere de Naslavcea

Ministrul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, a avut o convorbire telefonică în această seară, cu omologul său ucrainean, Denys Monastyrsky, în legătură cu incidentul produs azi dimineață, la nordul localității Naslavcea, când părți dintr-o rachetă doborâtă de sistemul anti-aerian ucrainean au căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Prin urmare,  Ucraina este dispusă să ajute Republica Moldova în identificarea provenienței rachetei distruse de antiaeriana ucraineană și în diverse proceduri tehnice.

Potrivit unui comunicat al MAI, cei doi oficiali s-au informat reciproc despre situația produsă, despre îngrijorările locuitorilor din zonă, precum și despre măsurile luate de autoritățile moldovenești și ucrainene la frontiera de stat și în zona producerii incidentului.

Revenco l-a informat pe omologul său că țara noastră tratează cu seriozitate incidentul, pentru că astfel de evenimente pun în pericol viețile cetățenilor din ambele state. Cei doi oficiali au reconfirmat sprijinul reciproc și dialogul permanent.

Reamintim că în această dimineață, resturile unei rachete, care a fost doborâtă de sistemul anti-aerian ucrainean, a căzut pe teritoriul Republicii Moldova în extremitatea nordică a localității Naslavcea. Incidentul nu a înregistrat victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse. Autoritățile ucrainene au anunțat că astăzi a avut loc un atac cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, din teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 km de barajul Naslavcea.

Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean, vizate fiind transformatoarele electrice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldpres

Câini antrenați să găsească persoane dispărute se vor întrece la Chișinău. Moldova găzduiește prima competiție internațională SAR

Republica Moldova va găzdui, în premieră, o competiție internațională dedicată câinilor de căutare și salvare (SAR Dogs). Evenimentul se va desfășura în perioada 2–4 octombrie, la Chișinău, și va reuni echipe chinologice din mai multe țări, transmite Moldpres.

Câinii SAR (Search and Rescue) sunt special antrenați pentru identificarea persoanelor dispărute în diferite condiții. În cadrul probelor sportive sunt evaluate capacitatea câinilor de a efectua căutări în teren natural și în zone cu ruine sau alte tipuri de dărâmături, de a identifica persoane dispărute simulate și de a indica locul în care acestea se află.

De asemenea, competițiile verifică nivelul de control al câinelui, disciplina, ascultarea și modul de colaborare dintre animal și conductor.

FCI CACIT reprezintă un format internațional de competiții pentru câini de lucru, desfășurat în cadrul Federației Chinologice Internaționale (FCI). Organizarea unei asemenea competiții în Republica Moldova oferă chinologilor moldoveni posibilitatea de a participa la probe internaționale în propria țară și contribuie la dezvoltarea disciplinei de căutare și salvare. Competițiile și testările vor avea loc în trei locații specializate: într-o zonă forestieră, pe un teren cu dărâmături de natură tehnogenă și pe un stadion, unde va fi desfășurată proba de obediență. Programul include, de asemenea, probe BH-VT și mai multe niveluri de testare SAR”, explică organizatorii.

Arbitrajul va fi asigurat de judecători internaționali: Anatoli Trubceaninov din Ucraina și Detlef Kuhn din Germania, ambii afiliați IRO/FCI.

Direcția de căutare și salvare se dezvoltă în ultimii ani și în Republica Moldova. În țară sunt organizate antrenamente și testări internaționale, iar echipele chinologice moldovenești participă la competiții peste hotare. În aprilie 2026, echipa Republicii Moldova a reprezentat pentru prima dată țara la Campionatul Mondial FCI pentru Câini de Căutare și Salvare, desfășurat în Slovenia.

Organizatorii consideră că prima competiție de acest tip din Republica Moldova va contribui la dezvoltarea chinologiei de căutare și salvare, la schimbul de experiență cu specialiști din alte țări și la atragerea de noi participanți către această disciplină.

Evenimentul este organizat de Uniunea Chinologică din Moldova, membru cu drepturi depline al FCI, în colaborare cu AO „Clubul Câinilor Sportivi din Moldova” și Legion Club K9.

Programul va include ceremonii de deschidere și premiere, precum și întâlniri între participanți și reprezentanții comunității chinologice.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: