wiwibloggs.com

Ucraina nu va găzdui ediția din anul 2023 a Eurovision. Precizările organizatorilor

Din motive de siguranță, concursul muzical Eurovision 2023 nu se va desfășura în Ucraina. Anunțul a fost făcut de Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), într-un mesaj postat pe Twitter.

Deși câștigătorii ediției Eurovision 2022 provin din Ucraina, țară supusă invaziei ruse, iar regula spune că câștigătorii devin și organizatori, EBU anunță că viitoarea ediție a Eurovision nu se va desfășura la Kiev.

Având în vedere circumstanțele actuale, garanțiile de securitate și operaționale cerute de radiodifuzor pentru a găzdui, organiza și produce Concursul Eurovision în conformitate cu Regulile Eurovision nu pot fi îndeplinite de UA:PBC (Compania Națională de Radiodifuziune Publică a Ucrainei)”, se arată în comunicatul oficial.

De menționat că Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, a câștigat Eurovision 2022 cu piesa „Stefania”, în urma finalei ce a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică la Sala Pala Olimpico din Torino. Ucraina a primit 631 de puncte.

Republica Moldova, reprezentată de Zdob și Zdub și Orchestra fraților Advahov, s-a clasat pe locul 7. Piesa „Trenulețul” a acumulat 239 de puncte.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Captură video/Ion Ceban/Facebook

Circa 8 000 de elevi din Chișinău vor primi câte 700 de lei la începutul noului an școlar. Ceban: Pentru rechizite și ghiozdane

Circa 8 000 de elevi din municipiul Chișinău vor primi un ajutor financiar pentru pregătirea noului an școlar. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban în cadrul ședinței operative a serviciilor Primăriei Chișinău din 31 august.

În acest an, la fel ca în anii precedenți, Primăria Chișinău va oferi la circa 8 000 de copii câte 700 de lei pentru începutul anului școlar. Pentru rechizite, pentru ghiozdane, pentru tot ce este foarte necesar. Cu siguranță că poate nu este mult, dar ne străduim ca în fiecare an să venim cu suport anume pentru copiii și familiile care au foarte mare necesitate. (…) Banii vor fi oferiți conform procedurii anuale, așa cum a fost stabilit de mai demult”, a declarat Ion Ceban.

Anul de studii 2026–2027 a început astăzi, 1 septembrie. Prima lecție este dedicată independenței Republicii Moldova și are genericul „Independența care ne unește”. Aceasta se desfășoară în toate instituțiile de învățământ publice și private din țară.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: