pravda.com

Ucraina: Tatăl unei jurnaliste din Melitopol ar fi fost răpit de militarii ruși. Ce solicită în schimbul eliberării?

Invadatorii ruși au pătruns miercuri în casa jurnalistei Svetlana Zalizetskaya, director al site-ului web Ria-Melitopol, și l-au răpit pe tatăl ei, în vârstă de 75 de ani, scrie Pravda.com. Potrivit sursei citate, locul aflării persoanei răpite nu se cunoaște la moment.  

„I-au spus mamei că îl vor întoarce pe tatăl meu abia după ce voi veni eu la ei. Dar nu plănuiesc să vin, pentru că am plecat din oraș, după o discuție cu Galina Danilcenko, care la câteva zile după conversația, s-a proclamat primar interimar al orașului”, afirmă jurnalista.

Svetlana Zalizetskaya mai spune că Danilcenko și-a oferit cooperarea cu invadatorii, a vorbit despre perspective. Totuși, după conversația avută, jurnalista a decis să părăsească orașul, pentru că nu și-a dorit cooperarea cu rușii.

Ziarista a mai declarat că a depus o plângere la poliție și așteaptă un răspuns.

Jurnalista a menționat că mai devreme tatăl ei a avut un accident vascular cerebral, iar mama ei a avut un atac de cord.

Amintim că primarul Melitopolului a fost răpit de armata rusă pe 11 martie și timp de cinci zile nu au existat informații sigure privind soarta lui. În seara zilei de 16 martie, Fedorov a fost eliberat. Însuși primarul a spus că a fost ținut în arestul preventiv al secției de poliție Melitopol. El a menționat că nu a fost bătut, însă alți locuitori ai orașului reținuți de armata rusă au fost bătuți.

Potrivit unui mesaj postat pe site-ul procurorului din Lugansk, Fedorov este acuzat de asistență și finanțare a activităților teroriste și de apartenență la un grup criminal.

După răpire, armata rusă a instalat un alt primar. Este vorba despre Galina Danilcenko, fostă membră în Consiliul municipal, care a apărut la televiziunea locală, unde a declarat că principala sa sarcină este construirea „mecanismelor de bază în cadrul noii realități”.

Danilcenko a spus că se pregătește să înființeze un „comitet de aleși ai poporului” pentru a conduce orașul și i-a îndemnat pe locuitori să nu ia parte la „acțiuni extremiste”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Guțul rămâne în închisoare. Sandu nu va examina cererea lui Dodon prin care cere să fie grațiată: „Nu întrunește condițiile”

Președinta Maia Sandu nu va examina solicitarea de grațiere a ex-bașcanului Găgăuziei, Evghenia Guțul, adresată de liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova. Instituția prezidențială a transmis, într-un comunicat emis pe 3 noiembrie, că solicitarea socialistului nu întrunește condițiile legale pentru a fi examinată.

Potrivit Președinției, cererea de grațiere individuală poate fi depusă de persoana condamnată sau, cu acordul acesteia, de alte persoane și entități prevăzute expres în Regulamentul privind procedura de examinare a cererilor de grațiere.

„În lipsa acordului persoanei condamnate, cererea de grațiere nu se examinează”, a adăugat Președinția.

Astfel, instituția a concluzionat că adresarea lui Igor Dodon „nu întrunește condițiile prevăzute de regulament pentru a fi examinată în cadrul procedurii de acordare a grațierii individuale”.

NewsMaker a solicitat un comentariu din partea avocatului fostei guvernatoare, Sergiu Moraru, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Precizăm că punctul 12 din Regulamentul privind procedura de examinare a cererilor de grațiere prevede că cererea de grațiere poate fi depusă, de asemenea, cu acordul persoanei condamnate, de rudele apropiate ale persoanei condamnate, avocați împuterniciți, reprezentanții săi legali, autorități ale administrației publice locale, organizalții necomerciale, precum și de către administrația întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor în care a studiat sau a lucrat anterior persoana condamnată. „În cazul în care cererea de grațiere nu este însoțită de acordul persoanei condamnate pentru depunerea cererii de grațiere, aceasta nu se examinează”, se precizează în document.

Igor Dodon a anunțat marți, 3 noiembrie, că i-a adresat o scrisoare președintei Maia Sandu, în care îi cere să o grațieze pe ex-bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul. Politicianul susține că eliberarea acesteia ar fi „un gest de omenie” și ar contribui la „concilierea politică” dintre Chișinău și autonomia găgăuză. Demersul vine cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegerile pentru funcția de bașcan, la care candidatul PSRM se află pe locul doi în intențiile de vot.

Evghenia Guțul a fost condamnată în august 2025, în primă instanță, în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”. Instanța i-a stabilit o pedeapsă de 7 ani de închisoare. În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentința, decizia fiind definitivă. Ulterior, hotărârea instanței de apel a fost contestată la Curtea Supremă de Justiție

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: