episcopia-ungheni.md

Ultima decizie a CNESP, criticată dur de Episcopia din Ungheni: Statul să întreprindă măsuri benefice în segmentul său de activitate

Episcopia de Ungheni și Nisporeni condamnă faptul că membrii Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) „hotărăsc cum trebuie înfăptuite unele lucrări sfinte în Biserică”. Într-o adresare publică semnată de către Petru, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, se arată că biserica nu este de acord cu noile hotărâri și recomandări impuse de CNESP. Episcopia consideră că acestea „denigrează biserica și sfințeniile ei” și recomandă statului să nu se implice în treburile bisericești.

„Statul, prin reprezentanții săi de conducere, să întreprindă măsuri benefice în segmentul lor de activitate, iar Biserica prin ierarhii și slujitorii ei, să înfăptuiască, așa cum prevede tradiția și rânduielile ei de veacuri, tot ce este sfânt, folositor și mântuitor pentru omenire, precum le-au înfăptuit toți înaintașii noștri, inclusiv și pe timpurile de ciumă, holeră și alte epidemii care se abătuseră uneori peste omenire”, se menționează în mesaj.

Fețele bisericești afirmă că cred în existența bolii, însă „e total greșit” ca enoriașii să se îndepărteze de Dumnezeu și Biserică.

„Cum poți crede că Biserica, icoanele și mai ales Sfânta Împărtășanie pot îmbolnăvi, când ele reprezintă surse dătătoare de viață și de vindecare. Cum oare putem crede că Împărtășania duce la moarte și îmbolnăvire, când Hristos este viață și, nu moarte?”.

Autoritățile bisericești îndeamnă la dialog autoritățile pentru a ajunge la un consens.

„Să privim și sub alt aspect situația, unele sate nu au nici școală, nici grădiniță, nici altă instituție și dacă le mai interzicem oamenilor să vină la biserică, oare nu credeți că vor lua ca majoritatea drumul pribegiei? Oare asta ne dorim?”, se întreabă retoric Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni

Amintim că, CNESP a emis pe 22 septembrie o nouă hotărâre. Conform acesteia, în interiorul lăcașelor se admite un număr limitat de persoane, iar binecuvântarea se va face de la o distanță de cel puțin un metru. De asemenea, se recomandă evitarea contactului şi a sărutării obiectelor de cult, este interzis consumul produselor alimentare, inclusiv a oferirii acestora, în incinta lăcaşului de cult și se recomandă evitarea organizării pelerinajelor.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: