captură foto/Democrația Acasă

Un agricultor din Dondușeni și-ar fi aruncat merele în câmp. Reacția primarului capitalei (VIDEO)

Primarul capitalei Ion Ceban a venit cu o reacție după ce pe internet au apărut imagini de la Dondușeni, unde un agricultor ar fi fost nevoit să descarce, în câmp, un camion cu mere. Edilul a anunțat că Primăria Chișinău va încheia contracte cu agricultorii, pentru ca fructele să ajungă pe masa copiilor din școli și grădinițe.

Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, a publicat pe 12 septembrie imagini în care se vede cum zeci de kilograme de mere sunt descărcate, în câmp, dintr-un camion. Gestul ar fi avut loc, la Dondușeni, din cauza că proprietarul fructelor nu avea cui să le vândă.

Primarul capitalei Ion Ceban a anunțat că Primăria Chișinău va încheia contracte cu agricultorii, pentru livrarea merelor în școli și grădinițe.

„Ieri pe reţelele de socializare au apărut imagini în care un agricultor din nordul țării aruncă pe marginea drumului un camion întreg cu mere. Am dispus ca specialiștii din domeniul educației să vină cu propuneri pentru ca merele noastre să ajungă pe masa copiilor. (…) Noi cumpărăm, iarna,banane pentru copii cu preț de 3-4 ori mai mare”, a scris Ceban.

UPDATE (17:00) Ministerul Agriculturii a venit cu o reacție la imaginile publicate pe internet. Reprezentanții instituției susțin că, de fapt, fructele fuseseră depozitate la intrarea în livadă, de unde urmau să fie livrate la o fabrică de procesare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

De ce PAS nu a înaintat candidat la funcția de bașcan al Găgăuziei? Grosu: Nu putem nici să pretindem că am lua un scor bun

Igor Grosu, președintele Parlamentului și liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), aflat la guvernare, a declarat că PAS nu a înaintat un candidat la scrutinul electoral pentru funcția de bașcan al Găgăuziei pentru că nu ar reuși să obțină un rezultat bun. Oficialul susține că acest lucru ar fi legat de deciziile pe care formațiune de guvernământ le-a luat pentru a debloca organizarea alegerilor în autonomie. Afirmațiile au fost făcute în cadrul ediției din 9 octombrie a emisiunii „Realitate te privește” de la RLive.

„Noi am analizat foarte atent. Nu cred că am putea nici să pretindem că am putea lua un scor bun acolo, pentru că a trebuit să ne asumăm niște decizii nepopulare, pe care, din păcate, politicienii din Găgăuzia nu și le-au asumat. Mă refer la deblocarea… În primul rând, faptul că ei au pus pe tavă Găgăuzia lui Șor și Kremlinului. Doi: au creat blocaje, prin care a expirat mandatul Adunării, n-au putut adopta deciziile cum să desfășoare alegerile. Și atunci a trebuit noi, de la centru, să intervenim și să ne asumăm această decizii. Din păcate, acolo există sportul ăsta de a pasa responsabilitatea și o competiție în care critică mai tare Chișinăul. Dar repet: noi ne-am asumat, am setat regulile și văd că se înscriu competitori în această campanie. Foarte bine! (…) Eu cred că acolo sunt suficienți candidați din care cetățenii noștri din Găgăuzia pot să aleagă”, a declarat Igor Grosu.

Întrebat dacă PAS ar putea susține „indirect” vreun candidat la funcția de bașcan, liderul formațiunii a spus: „Noi nu o să susținem pe nimeni, pentru că nu ar fi corect. Trebuie să ai candidatul tău. În plus, există prevederea aceasta care interzice să fie un candidat camuflat”.

Amintim că locuitorii din UTA Găgăuzia sunt așteptați la urne pe 15 noiembrie, după mai bine de un an de blocaj electoral. În aceeași zi, ei vor alege viitoarea componență a Adunării Populare a Găgăuziei și noul bașcan. Despre modul în care a fost soluționată criza electorală din Găgăuzia, rolul pe care îl va avea Chișinăul în organizarea alegerilor și semnificația acestora pentru Comrat, NewsMaker a scris – AICI.

Până acum, cinci candidați au fost înscriși în cursa electorală pentru funcția de bașcan:

  • Ivan Cîlcic (Partidul Popular Găgăuz);
  • Fiodor Gagauz (Partidul Socialiștilor din Republica Moldova);
  • Alexandr Stoianoglo (candidat independent);
  • Corneliu Dudnic (candidat independent);
  • Petr Vlah (Partidul „NOI – Noua Opțiune Istorică).
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: