Un angajat al Inspectoratului General de Carabinieri, acuzat că ar fi impus copii „să-i facă masaj”. Reacția instituției

Andrei Catlabuga, șef al Secției de formare profesională al Direcției resurse umane în cadrul Inspectoratului General de Carabineri (IGC), ar fi supus mai mulți minori unor tratamente degradante în perioada în care activa prin cumul în calitate de profesor la Centrul de plasament al Complexului de servicii sociale pentru copii în situație de stradă. Acesta i-ar fi impus „să-i facă masaj”. Afirmațiile au fost făcute de președintele Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, care susține că Catlabuga nu ar fi fost sancționat pentru faptele sale, întrucât s-a eliberat din funcție. Contactat de NM, Inspectoratul General al Carabinierilor a declarat că Catlabuga este un „angajat exemplar” și că nu deține informații despre cazul menționat de politician.

Ștefan Gligor a menționat că, în perioada octombrie 2022 – august 2024, Andrei Catlabuga, șef al Secției de formare profesională al Direcției resurse umane din cadrul IGC, a fost angajat prin cumul în calitate de pedagog social la Centrul de plasament al Complexului de servicii sociale pentru copii în situație de stradă pe lângă Direcția generală pentru protecția copilului.

Potrivit politicianului, Comisia disciplinară din cadrul Direcției generale pentru protecția copilului ar fi întocmit un raport privind încălcări disciplinare admise de Catlabuga. Documentul, care datează din 23 august 2024, ar constata că acesta, în turele de noapte, intra în dormitorul copiilor și le solicita „să-i facă masaj până adoarme”.

Copiii fiind intervievați de către psiholog și metodistă s-au plâns că Catlabuga impunea copiii ”să-i facă masaj” – „aproape de fiecare dată când Catlabuga este în tură de noapte”. La fel, copiii au povestit că știu și despre alte cazuri în care acesta le cerea băieților din plasament să facă masaj și dacă-l refuzau acesta aplica violența fizică sau îi amenința cu violență fizică. Mai mult au existat și cazuri când copiii aflați sub presiunea psihologică și tratamente degadante din partea lui Catlabuga au părăsit Complexul și refuzau să se întoarcă în complex pe motiv că sunt bătuți și impuși să-i facă masaj”, a menționat Gligor.

Liderul Partidului Schimbării a mai spus că, în încercarea de a se apăra, Andrei Catlabuga ar fi denigrat copiii, invocând inclusiv acțiuni violente și cuvinte necenzurate, însă, în urma audierii de către pedagogii sociali, acuzațiile nu s-ar fi adeverit, iar minorii au fost caracterizați pozitiv.

Raportul Comisiei a constatat existența abaterii disciplinare comise de Catlabuga, însă luând în considerație faptul că acesta a depus o cerere de demisie din funcția deținută, Comisia s-a limitat cu regret doar la cererea de demisie. (…) Deși la finele anului 2024 conducerea IGC a mimat niște acțiuni de investigare a activității lui Catlabuga la Centrul de plasament, văzând că informația nu a devenit publică, acesta activează în continuare în funcție de conducere”, a adăugat Ștefan Gligor.

Totodată, politicianul a spus că cazurile de abuz și tratamente degradante în raport cu minorii sunt inadmisibile, trebuie raportate și făcute publice „în caz de inacțiune din partea poliției și procuraturii”.

Impunitatea – lipsa pedepsei pentru astfel de abuzuri – este o diagnoză pentru noi ca stat și societate și un indiciu ferm al degradării morale a organelor de drept, care trebuie impuse să aplice și să respecte legea”, a subliniat el.

Reacția IGC

NM a solicitat un comentariu la afirmațiile lui Gligor de la Inspectoratul General al Carabinierilor.

Reprezentanții instituției au declarat că Andrei Catlabuga este caracterizat drept un „angajat exemplar”, „fără abateri disciplinare”.

Cu referire la perioada în care ar fi activat în calitate de pedagog social în cadrul Centrului de Plasament, nu deținem, deocamdată, informații. Urmează să ne documentăm suplimentar, iar ulterior vom reveni cu o reacție”, au adăugat aceștia.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Festivitățile de 1 septembrie din școlile din Chișinău vor dura cel mult 45 de minute

În școlile din Chișinău, activitatea festivă dedicată începutului anului școlar din 1 septembrie va avea o durată de cel mult 45 de minute. Potrivit unui ordin emis de Direcția generală educație, tineret și sport, formatul festivității va fi stabilit de către fiecare instituție de învățământ, transmite IPN.

În prima zi de școală, în clasele I-XII va fi desfășurată și o lecție tematică cu genericul „Independența care ne unește”, dedicată împlinirii a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ordinul prevede că școlile vor asigura alimentația elevilor din clasele I-IX, precum și a celor din clasele și grupele cu program prelungit. Elevii vor beneficia, de asemenea, de manuale gratuite, conform prevederilor legale.

Pregătirile pentru noul an de studii au fost discutate în cadrul unei ședințe organizatorice desfășurate de DGETS cu conducătorii instituțiilor de învățământ din municipiu. Discuțiile au vizat, între altele, înmatricularea în clasa I, incluziunea elevilor, alimentația, rețeaua de clase etc.

Șeful adjunct al Direcției educație, Andrei Pavaloi, a accentuat necesitatea unei comunicări active cu managerii instituțiilor și a unei pregătiri riguroase pentru noul an de studii, astfel încât elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condiții cât mai bune la începutul anului școlar.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: