Un avion cu destinația Kiev a fost forțat să aterizeze la Chișinău
Full Article 2 minutes read

Un avion cu destinația Kiev a fost forțat să aterizeze la Chișinău

Un avion al companiei aeriene SkyUp, de pe ruta Madeira (Portugalia) – Kiev (Ucraina), a efectuat o aterizare de urgență la Chișinău. Compania aerieană care opera zborul SkyUp afirmă că compania de leasing a interzis zborul aeronavei Boeing 737 UR-SQO deasupra Ucrainei.

Astfel aeronava care deja decolase spre Kiev a fost nevoită să aterizeze la Chișinău, comunică Jurnal.md.

„Din cauza cerințelor proprietarului aeronavei, aeronava SkyUp cu numărul de zbor UR-SQO, care zbura PQ0902 pe ruta Funchal (Madeira, Portugalia) – Borispol (Ucraina), a fost nevoită să aterizeze la Chișinău (Moldova). SkyUp împreună cu Ambasada Ucrainei în Moldova vor asigura întoarcerea pasagerilor în Ucraina.

Pe 12 februarie 2022, locatorul, rezident al Irlandei, a informat compania aeriană cu privire la interzicerea imediată a zborului UR-SQO în spațiul aerian ucrainean. În ciuda tuturor eforturilor companiei aeriene și a pregătirii structurilor de stat ale Ucrainei de a se adresa locatorului, proprietarul aeronavei a refuzat categoric într-un moment în care aeronava zbura deja spre Kiev.

SkyUp a reușit să organizeze o aterizare la cel mai apropiat aeroport din Ucraina – la Chișinău – și să organizeze un transfer pentru 175 de pasageri la Kiev. De asemenea, toți pasagerii au primit mâncare.

Echipa SkyUp este recunoscătoare pentru sprijinul Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova și personal Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Ucrainei în Republica Moldova Mark Shevchenko, care a răspuns imediat solicitării noastre și a ajutat la coordonarea acțiunilor. De asemenea, ne exprimăm sincera mulțumire primului secretar Volodymyr Manzhola, care se va întâlni cu pasagerii avionului la aeroport. Sperăm că pasagerii vor înțelege unicitatea situației și vor face toate eforturile pentru a-i aduce pe toți în Ucraina”, menționează compania aeriană într-un comunicat de presă.

De cealaltă parte, Ucraina a declarat că închiderea spaţiului său aerian nu ar avea niciun sens, pe fondul agravării crizei cu Rusia. „Cel mai important lucru este că pentru Ucraina nu are niciun rost să-şi închidă spaţiul aerian. Nu are niciun sens. Şi, în opinia mea, este ceva ce aduce cu un fel de blocadă parţială”, a declarat duminică Mihailo Podoliak, consilier al şefului de personal al preşedintelui Volodimir Zelenski, potrivit Reuters.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: