Un bărbat care propaga războiul s-a trezit cu oamenii legii la ușă. Ce a declarat el într-o conversație telefonică AUDIO

PCCOCS, în comun cu ofițerii SPIA și cu angajații SIS au documentat acțiunile unei persoane, manifestate prin propagarea războiului. Reprezentanții Procuraturii spun că persoana este bănuită și de acțiuni intenționate îndreptate spre ațâțarea vrajbei, diferențierii sau dezbinării naționale, etnice, rasiale sau religioase.

În cadrul investigațiilor desfășurate, s-a constatat că bănuitul în condițiile stării de urgență instituită în contextul războiului din Ucraina, prin intermediul canalelor de comunicații, gestionate și administrate de către acesta, a publicat și răspândit sistematic elemente propagandistice care justifică agresiunea militară asupra Ucrainei.

Persoana, potrivit reprezentanților Procuraturii, ar fi plasat sistematic informații și discursuri publice ce incită la ură și război.

Între-o discuție telefonică, persoana ar fi oferit detalii despre acțiunile care urmează să le întreprindă.

„Prima opțiune: ai noștri vor veni și vor spune de ce voi moldovenilor nu puteți să luptați pentru voi. (…) Al doilea moment, eu nu fac aceasta pur și simplu, eu am să fiu activ pe Telegram și în spațiul media. Eu am să pun jar pe situație. Ca să fie citit și în Rusia, și în Rusia să se cunoască. Eu am să contribui ca autoritățile ruse să ia capurile unora și să pună în locul lor pe alții pentru ca operațiunea specială să treacă efectiv”, a spus persoana.

Astfel, pe 9 iunie curent, au fost efectuate percheziții la domiciliul și în automobilul personal al persoanei vizate, fiind depistate și ridicate obiecte și alte mijloace de probă ce au relevanță în cadrul cauzelor penale menționate supra.

Subsecvent, persoana în cauză a fost condusă la sediul PCCOCS pentru audieri.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Le Monde

Time: numărul morților în timpul protestelor din Iran a depășit 200 de persoane

Cel puțin 217 participanți la protestele în masă din capitala Iranului, Teheran, ar fi decedat în urma confruntărilor cu forțele de securitate ale statului. Informația a fost raportată de un medic local pentru publicația Time, sub protecția anonimatului.

Potrivit interlocutorului Time, moartea a 217 protestatari a fost înregistrată în șase spitale din capitala Iranului. Majoritatea au decedat în urma rănilor provocate de gloanțe. Pe 9 ianuarie, autoritățile au scos din spitale trupurile celor uciși.

Jurnaliștii de The Times menționează că nu au putut verifica independent aceste date.

Organizația iraniană pentru drepturile omului HRANA a informat că, până la 9 ianuarie, au fost documentate 65 de decese, printre care 50 de protestatari și 15 membri ai forțelor de securitate. Iar grupul pentru drepturile omului Hengaw a comunicat că, în ultimele două săptămâni, au fost arestați peste 2 500 de protestatari.

Amintim că Iran este cuprins de un val de proteste masive începând din 28 decembrie 2025, inițial declanșat de nemulțumiri legate de situația economică, inclusiv inflația ridicată și devalorizarea monedei naționale. Ulterior, protestele s-au extins și au inclus cereri privind înlăturarea liderului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, și a sistemului de conducere al republicii islamice. În această săptămână, manifestațiile s-au intensificat după ce fiul ultimului șah al Iranului și lider al opoziției în exil, Reza Pahlavi, a făcut apel la acțiuni de stradă și mobilizare. În contextul intensificării demonstrațiilor, autoritățile iraniene au întrerupt internetul, într-o încercare de a limita coordonarea protestelor și accesul la informații.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: