Andrei Mardari / NewsMaker

Un bărbat de 52 de ani a fost găsit mort în centrul capitalei. Cauza decesului este necunoscută

Un bărbat de 52 de ani, fără un loc permanent de trai, a fost găsit mort în centrul capitalei, pe str. Tighina. Oamenii legii au fost alertați în dimineața de 12 noiembrie, la ora 8:40.

Potrivit ofițerului de presă al poliției capitalei Natalia Stati, primele investigații au arătat că victima nu avea urme de moarte violentă pe suprafața corpului. Acesta a fost transportat la Centrul de Medicină Legală, pentru stabilirea cauzei decesului.

Amintim că, pe 8 noiembrie, un bărbat de 61 de ani a fost găsit fără viață într-o încăpere auxialiară de lângă Autogara Chișinău. Acesta, la fel, nu avea un loc permanent de trai.

Iar pe 12 octombrie, doi bărbați de 35 de ani și respectiv 43 de ani au fost găsiți fără suflare. Primul caz a fost depistat în sectorul Centrul al capitalei, iar al doilea în sectorul Buiucani. Potrivit Poliției, ambele persoane ar fi fără loc permanent de trai.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Максим Андреев, NewsMaker

Ambasada SUA, după destructurarea a cinci call-centre din Chișinău: „Acțiune în Moldova = protecție în America”

Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova a salutat destructurarea a cinci call-centre din Chișinău care ar fi atras bani de la cetățeni americani prin platforme false de investiții în criptomonede. Misiunea diplomatică susține, într-o reacție pe rețele, publicată pe 15 octombrie, că astfel de operațiuni contribuie la protejarea securității financiare a cetățenilor ambelor țări.

„Acțiune în Republica Moldova = Protecție în America. În cadrul unei operațiuni de amploare desfășurate săptămâna trecută, procurorii și forțele de ordine din Republica Moldova au desființat cinci centre de fraudă care vizau victime din Statele Unite. Prin desființarea rețelelor de fraudă și prin asigurarea aducerii în fața justiției a celor responsabili, autoritățile din Republica Moldova protejează securitatea financiară atât a cetățenilor SUA, cât și a cetățenilor Republicii Moldova”, se arată în mesajul transmis de misiunea diplomatică.

Ambasada mai precizează că SUA sunt „mândre să continue eforturile comune cu Republica Moldova pentru a desființa rețelele organizate de fraudă”.

Amintim că, pe 9 octombrie, autoritățile au efectuat 21 de percheziții și au destructurat cinci call-centre din Chișinău. Opt persoane au fost reținute, potrivit Inspectoratului General al Poliției.

Anchetatorii susțin că un grup de persoane ar fi administrat platforme false de tranzacționare a criptomonedelor și ar fi atras în activitate zeci de persoane, inclusiv cetățeni din Camerun, India, Israel, Nigeria, Georgia și Ucraina.

Prin intermediul acestor platforme, suspecții ar fi convins persoane din SUA și Canada să transfere bani în scheme frauduloase, sub pretextul unor investiții. Potrivit informațiilor preliminare comunicate de IGP, un singur call-centru ar fi înregistrat venituri lunare de aproximativ două milioane de dolari. Detalii – AICI.

Reamintim, Ambasada SUA în Moldova a anunțat, la sfârșitul lunii iulie, că Statele Unite și Moldova își consolidează cooperarea pentru combaterea centrelor de apeluri frauduloase transnaționale. Atunci, misiunea diplomatică preciza că agenți ai FBI și ai Serviciului de Securitate Diplomatică s-au întâlnit cu reprezentanți ai instituțiilor de aplicare a legii din Republica Moldova pentru a coordona eforturile împotriva acestor rețele. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: