imagine simbol

UPDATE Focurile de armă din piața din Ceadîr-Lunga s-au dovedit a fi parte dintr-un exercițiu desfășurat de poliție

Focuri de armă au fost trase în după-amiaza zilei de azi, 12 octombrie, în piața din Ceadîr-Lunga, regiunea Găgăuzia. Potrivit presei locale, acestea au fost trase de o persoană necunoscută. Ulterior, s-a dovedit că, de fapt, a fost vorba despre un exercițiu tactic.

Prima informație despre incident a fost publicată de portalul local Găgăuz Info, care a precizat că totul s-a întâmplat în după-amiaza zilei de azi, în jurul orei 14:00. Jurnaliștii au contactat-o pe Snejana Tucan, ofițerul de presă al Departamentului de Poliție din Găgăuzia, care le-a spus că polițiștii iau acum măsuri pentru reținerea celui care a deschis focul și că nu au fost raportate victime.

Ulterior, s-a dovedit că, de fapt, totul s-a desfășurat sub controlul poliției.

„A fost un exercițiu de verificare a capacității instituțiilor statului de a reacționa la astfel de incidente. Persoana care a deschis focul, la fel a făcut parte din exercițiu. Astfel de exerciții au loc regulat și în alte regiuni ale țării”, a precizat pentru NM Mariana Bețivu, reprezentanta Inspectoratului General al Poliției.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Procurorul responsabil de cazul Plahotniuc, amenințat de Olar: „Nu vă las până nu vă dau cu capul de asfalt”. Reacția PA

Procurorul de caz în dosarul „Frauda bancară”, în care este învinuit Vladimir Plahotniuc, a fost amenințat de activista civică Maria Olar, după ședința de judecată din 14 februarie.

„Știi că eu sunt pe urmele dvs. și nu vă las până nu vă găsesc și nu vă dau cu capul de asfalt, așa cum a zis Recean?”, i-a spus aceasta procurorului Alexandru Cernei, conform imaginilor video publicate pe conturile sale de pe rețelele de socializare.

Contactați pentru un comentariu, reprezentanții Procuraturii Anticorupție (PA) au condamnat ferm „orice formă de intimidare, amenințare sau presiune exercitată asupra procurorilor în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

„Manifestările publică ce depășește limitele libertății de exprimare și se transformă în discurs intimidant, amenințător sau defăimător este incompatibilă cu principiile statului de drept și poate afecta grav buna desfășurare a actului de justiție”, susține PA.

Procuratura Anticorupție face apel, în acest context, la respectarea normelor legale.

Întrebați dacă aceste declarații pot constitui temei pentru inițierea unor proceduri legale sau dacă Olar riscă eventuale sancțiuni, reprezentanții PA au precizat că „orice persoană care se consideră lezată în drepturile sale are la dispoziție instrumentele legale prevăzute de legislație pentru a-și apăra interesele, fără a recurge la amenințări sau presiuni publice”.

Reamintim că și ședința din 16 februarie în dosarul „Frauda bancară” a fost amânată, după ce Vladimir Plahotniuc nu s-a prezentat în instanță. Potrivit avocatului său, absența a fost motivată de probleme de sănătate. De asemenea, nici martorii apărării, care urmau să fie audiați, nu s-au prezentat în fața instanței.

În aceste condiții, instanța a constatat imposibilitatea examinării cauzei în lipsa inculpatului și a dispus amânarea ședinței. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: