screenshot

Un bebeluș și părinții săi au murit într-un grav accident în Grecia: mașina avea numere din Moldova VIDEO

(ACTUALIZARE 14:28) Ministerul Afacerilor Externe confirmă că o familie de patru cetățeni ai Republicii Moldova a fost implicată în accidentul rutier produs în regiunea Halkidiki. Singurul supraviețuitor – un copil de 7 ani – se află în stare gravă la spital.

Potrivit instituției, ambasada Republicii Moldova la Atena menține legătura cu autoritățile elene, instituțiile medicale și familia victimelor, monitorizează evoluția cazului și oferă asistența consulară necesară. Totodată, misiunea diplomatică întreprinde demersurile necesare pentru repatrierea corpurilor neînsuflețite ale victimelor.

Știre inițială

Un automobil cu numere de înmatriculare din Republica Moldova, în care se afla o familie de patru persoane, a fost implicat într-un accident cu o autocisternă în regiunea Halkidiki, Grecia. În urma impactului, mama și bebelușul familiei au murit pe loc, iar tatăl a decedat ulterior la spital. Cel de-al doilea copil al familiei a fost rănit și se află internat în spital, a relatat presa elenă. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a declarat că este în contact cu Ambasada Republicii Moldova la Atena și va reveni când va dispune de informații.

Accidentul rutier a avut loc în după-amiaza zilei de 15 iulie, pe drumul provincial Nea Moudania-Nikiti, în zona Polygyros din Halkidiki.

Accidentul s-a produs după ce autoturismul cu numere de înmatriculare din Republica Moldova, în care se afla familia de patru persoane, s-a ciocnit cu o autocisternă, a relatat presa din Grecia.

La fața locului au intervenit pompierii, efectuând o operațiune de descarcerare. Conform presei din Grecia, din autoturism au fost scoși morți o femeie și un bebeluș. Tatăl a fost grav rănit și a fost transportat la spital, însă, la scurt timp a decedat. Cel de-al doilea copil minor al familiei a fost rănit și transportat la spital. Șoferul autocisternei este în stare bună de sănătate.

Presa din Grecia a scris că poliția investighează cauzele exacte și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a declarat că este în contact cu Ambasada Republicii Moldova la Atena și va reveni când va dispune de informații.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

facebook/moldovagaz

Junghietu: Gazele din Neptun Deep vor acoperi un sfert din consumul zilnic al Republicii Moldova

Republica Moldova va achiziționa gaze naturale extrase din zăcământul Neptun Deep, situat în Marea Neagră, începând cu sfârșitul toamnei anului 2027. Gazele vor acoperi aproximativ un sfert din consumul zilnic al țării, iar costurile mai mici de transport ar urma să contribuie la reducerea tarifelor pentru consumatori. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul ediției din 2 noiembrie a emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, cantitățile de gaze care vor fi livrate Republicii Moldova au fost stabilite încă de anul trecut, când compania de stat Energocom a semnat un contract cu compania românească OMV Petrom.

„Odată cu începerea exploatării zăcământului Neptun Deep, noi ar urma să primim aproximativ un sfert din consumul nostru zilnic de gaze”, a declarat Dorin Junghietu.

Prețul de achiziție va fi calculat în funcție de cotațiile de la bursă, însă Republica Moldova va beneficia de o reducere specială. Ministrul nu a dezvăluit valoarea acesteia, motivând că publicarea informației ar putea dezvălui strategia de achiziții a Energocom.

Întrebat dacă reducerea costurilor de transport se va reflecta și în facturile consumatorilor, Dorin Junghietu a afirmat că efectul va fi resimțit „automat” de aceștia. „Dacă costurile de transport sunt mai mici, desigur că aceasta urmează să se reflecte în tariful plătit de cetățeni”, a menționat el.

Ministrul a amintit și despre modificările recente aduse Legii cu privire la gazele naturale. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2027, tarifele pentru consumatorii casnici vor fi revizuite o dată la trei luni, în loc să fie ajustate anual sau doar atunci când se înregistrează diferențe semnificative între costurile estimate și cele reale.

Potrivit oficialului, noua regulă va permite ajustarea tarifelor într-un ritm mai apropiat de evoluțiile pieței. Astfel, atunci când prețul de achiziție al gazelor va scădea, reducerea ar urma să se reflecte mai rapid și în facturile consumatorilor.

Amintim că, pe 27 octombrie, prim-ministrul Vasile Tofan a anunțat că Republica Moldova va achiziționa gaze extrase în România, prin proiectul Neptun Deep, începând din toamna anului 2027. Șeful Guvernului a spus că distanța mai mică de transport va permite reducerea costurilor.

Neptun Deep este cel mai mare proiect de gaze naturale din România și este dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz în Marea Neagră, la aproximativ 160 de kilometri de țărm. Extracția gazelor ar urma să înceapă în 2027.

Proiectul presupune investiții de circa 4 miliarde de euro și ar putea aproape dubla producția de gaze a României, transformând țara vecină în cel mai mare producător de gaze din UE.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: