publika.md

Un copil de 10 ani a fost accidentat în raionul Ialoveni, în timp ce traversa strada

Un copil de 10 ani a fost accidentat de o mașină în satul Suruceni, raionul Ialoveni. Totul s-a întîmplat pe 27 aprilie, în jurul orei 8.30. Potrivit presei, la volanul mașinii ar fi fost un angajat al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS). NM a încercat să obțină un comentariu de la serviciul de presă al instituției, însă nu ni s-a răspuns la telefon și nici la scrisoare.

Contactată de NM, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției Mariana Bețivu a precizat că oamenii legii au fost anunțați despre accident peste circa trei ore de la impact. Mai exact, un minor de 10 ani a fost călcat pe picior de un autoturism marca Volvo.

La volanul mașinii se afla un bărbat de 34 de ani, locuitor al satului Suruceni, raionul Ialoveni. În timp ce se deplasa prin localitate, în apropierea casei de cultură, copilul ar fi încercat să traverseze carosabilul. Pentru a evita coliziunea, conducătorul auto a virat la stânga, însă una dintre roți a trecut peste piciorul minorului. Copilul a fost transportat la spital.

Testul de alcoolemie a demonstrat că șoferul nu consumase băuturi spirtoase.

Unele surse mass media au scris că la volanul mașinii se afla un angajat al SPPS. Nu am reușit să obținem o reacție din partea instituției.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski: Ucraina va organiza alegeri dacă Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile

Ucraina va organiza alegeri dacă Vladimir Putin va accepta un armistițiu de 60 de zile, a declarat președintele ucrainean Vladimir Zelenski, relatează Meduza.

Potrivit lui Zelenski, ucrainenii trebuie să decidă când să voteze și pe cine să aleagă. „Dar dacă să răspund la această întrebare, eu știu că Putin și-a dorit foarte mult să schimbe președintele Ucrainei. Înțeleg asta”, a adăugat Zelenski.

„Iar dacă președintele Trump își dorește cu adevărat anumite schimbări în ceea ce privește desfășurarea alegerilor, am discutat deja acest lucru cu echipa sa. Prin urmare, vă rog să-i transmiteți lui Putin: dați-ne două luni, 60 de zile de răgaz. O încetare completă a focului timp de 60 de zile și noi vom organiza alegeri. Desigur, vor fi pregătiți să acceptăm orice alegere a poporului nostru – a poporului ucrainean”, a comunicat Zelenski într-un interviu pentru ABC News.

Amintim că președintele SUA, Donald Trump, a declarat că este timpul ca Ucraina să-și aleagă un nou președinte „care să poată încheia un acord”. „El (nota red. Zelenski) ar fi putut încheia numeroase acorduri, dar, dintr-un anumit motiv, nu a făcut-o niciodată”, a adăugat Trump. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: