Moldovagaz

Un cuplu din Soroca, bătut și jefuit în propria casă. Făptașii s-au dovedit a fi doi minori 

O femeie din Soroca, împreună cu concubinul ei, au fost agresați de două persoane necunoscute. Cei din urmă au sustras două telefoane mobile și portmoneul femeii. Făptașii s-au dovedit a fi în vârstă de 16 și 17 ani, ambii locuitori ai municipiului Soroca. 

La 30 ianuarie, în jurul orei 18:00, la Serviciul de Gardă al Inspectoratului de Poliție (IP) Soroca a parvenit comunicarea telefonică de la femeia în vârstă de 34 de ani din Soroca, care a declarat că a fost agresată fizic la domiciliu de către două persoane necunoscute.

Ajunși la fața locului, membrii Grupului de reacționare operativă al Inspectoratului de Poliție Soroca, preliminar au stabilit că, la 30 ianuarie – ora 17:30, două persoane necunoscute prin acces liber au pătruns în locuința femeii, unde ultima se afla cu concubinul său, un bărbat de 43 de ani.

Potrivit ofițerului de presă al IP Soroca, Svetlana Talpă, ambii au fost agresați fizic fără careva motive. „Și în mod deschis, făptașii au sustras geanta victimei în care se aflau două telefoane mobile și portmoneul cu acte de identitate, astfel pricinuind-i o pagubă materială considerabilă”, comunică Talpă.

În urma măsurilor întreprinse au fost identificați făptașii în vârstă de 16 și 17 ani, ambii locuitori ai municipiului Soroca.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și primirii unei decizii legale.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare. 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Șapte avioane civile, afectate de închiderea spațiului aerian al Moldovei după pătrunderea unei drone. O aeronavă a aterizat la Iași

Șapte aeronave civile au fost afectate de închiderea temporară a spațiului aerian al Republicii Moldova, instituită după survolarea unei drone. Trei avioane aflate deja în zbor au fost ținute în așteptare în spațiul aerian al României, alte trei au rămas la sol la Chișinău, iar un avion a fost redirecționat spre Iași. Precizările au fost făcute de Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) într-un comunicat.

Potrivit instituției, cele trei aeronave care se aflau în aer au așteptat aproximativ 15 minute în spațiul aerian al României. Ulterior, acestea au fost ghidate în condiții de siguranță către aterizare pe Aeroportul Internațional Chișinău.

În același timp, trei aeronave au rămas la sol pe Aeroportul Internațional Chișinău. O altă aeronavă civilă a aterizat la Iași, decizia fiind luată de căpitanul acesteia.

Măsurile adoptate au fost orientate exclusiv spre gestionarea prudentă și coordonată a situației, cu prioritate absolută pentru siguranța pasagerilor, a echipajelor și a aeronavelor, în conformitate cu procedurile aplicabile în astfel de circumstanțe”, a menționat AAC.

Amintim că, în după-amiaza zilei de 8 septembrie, o dronă de tip Shahed, venită din direcția Ucrainei, a pătruns neautorizat în spațiul aerian al Republicii Moldova. Aparatul a traversat regiunea transnistreană, s-a îndreptat spre Chișinău și a ieșit din țară prin raionul Ungheni, continuându-și zborul spre România.

Ulterior, aparatul de zbor fără pilot a revenit din România și s-ar fi prăbușit în extravilanul satului Mihăilenii Vechi, raionul Rîșcani, provocând patru focare de incendiu. Nicio persoană nu a fost rănită.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: