europalibera.org

Un director bancar din Republica Moldova – condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare. Motivul

Directorul unei filiale a Moldindconbank, care a falsificat mai multe documente în numele clienților instituției, apoi le-a folosit pentru a transfera ilegal bani din conturile acestora în contul său personal, a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare. Instanța de judecată a dispus, de asemenea, încasarea a peste 2,5 milioane de lei din contul inculpatului în calitate de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat băncii. Sentința a fost pronunțată în data de 9 ianuarie.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupției, s-a stabilit că inculpatul, în calitate de director al unei filiale a Moldindconbank, ar fi abuzat de funcția sa pentru a falsifica mai multe documente bancare, precum cereri de deschidere a conturilor, declarații de identificare a beneficiarilor, ordine de încasare și eliberare a numerarului, precum și cereri de conversie a valutei. Falsificarea semnăturilor și a textelor din aceste documente a fost realizată în numele unor clienți ai băncii. Utilizând aceste documente false, inculpatul a deschis conturi bancare și a efectuat transferuri ilegale de bani din conturile clienților băncii în contul său personal.

Astfel, în perioada aprilie 2012 – iunie 2013, au fost transferați aproximativ 900 000 de lei, cauzând un prejudiciu considerabil băncii și clienților acesteia.

Pe 9 ianuarie, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani l-a găsit vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie și falsificare a documentelor oficiale.

Individul a fost condamnat la 10 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa funcții în domeniul financiar-bancar și de a exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și altor bunuri materiale pe un termen de 5 ani. Instanța a dispus ca din contul condamnatului să fie încasată suma de peste 2,5 milioane de lei, drept despăgubiri pentru prejudiciul cauzat băncii. Aceasta include atât valoarea banilor furați, cât și venitul ratat.

Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Peste 1800 de persoane din Transnistria așteaptă despăgubiri din partea Rusiei. În ce condiții Promo-LEX propune ca Chișinăul să le plătească

Peste 1 800 de persoane din regiunea transnistreană așteaptă despăgubirile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), în valoare totală de 7,23 milioane de euro, pe care Federația Rusă trebuie să le achite. Asociația Promo-LEX propune ca Republica Moldova să achite despăgubirile în locul Federației Ruse și să preia creanțele victimelor. După preluarea creanțelor, a adăugat Promo-LEX, statul poate propune Moscovei stingerea acestora prin compensare cu datoria de circa 17,5 milioane de dolari pe care Moldova o are față de Rusia. Promo-LEX susține că a transmis, în acest sens, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică.

Potrivit asociației, între 2004 și mai 2026, CtEDO s-a pronunțat în 65 de cauze cu reclamanți din regiunea transnistreană. În 46 dintre acestea, Curtea a constatat încălcări numai în sarcina Federației Ruse, care exercită controlul efectiv asupra regiunii. În total, peste 1.800 de persoane așteaptă plata. Cu dobânzile de întârziere, datoria Federației Ruse față de aceste victime se ridică la circa 7,23 milioane de euro, adică aproximativ 145,2 milioane de lei. Conform Promo-LEX, Federația Rusă a plătit în doar trei cauze privind regiunea.

Promo-LEX propune ca statul să plătească victimelor, în avans, sumele acordate de Curte, inclusiv dobânzile, și să se subroge în drepturile lor. „Din ziua plății, Republica Moldova devine creditorul Federației Ruse pentru sumele achitate. Datoria Rusiei nu se stinge: ea trece în patrimoniul statului, care o poate urmări cu mijloacele proprii unui stat. Plata nu presupune recunoașterea vreunei răspunderi a Republicii Moldova pentru încălcările constatate. (…) Întreaga datorie, cu dobânzi, este de circa 145,2 milioane de lei. Plata poate fi eșalonată pe doi ani bugetari, cu prioritate pentru cauzele cele mai vechi și pentru beneficiarii în vârstă”, a comunicat asociația.

Potrivit asociației, Moldova datorează Guvernului Federației Ruse circa 17,5 milioane de dolari dintr-un împrumut mai vechi, raportat de Ministerul Finanțelor ca restant din cauza unor factori externi. „După preluarea creanțelor, statul poate propune Moscovei stingerea lor prin compensare cu această datorie, printr-un protocol între cele două guverne. Până la încheierea protocolului, Republica Moldova poate suspenda plata datoriei, cu titlu de contramăsură permisă de dreptul internațional, în limita creanțelor preluate de la propriii cetățeni. Statul ar plăti astfel propriilor cetățeni sumele pe care le datorează Moscovei, iar datoria Republicii Moldova față de Federația Rusă s-ar reduce cu aproape jumătate”, a declarat Promo-LEX. Asociația a menționat că „în locul a peste 1.800 de reclamanți individuali, Federația Rusă ar avea în față un stat creditor, cu instrumente pe care persoanele fizice nu le au”.

Promo-LEX susține că a transmis, pe 2 noiembrie, Președinției, prim-ministrului, viceprim-ministrului pentru reintegrare și Biroului politici de reintegrare o opinie juridică privind plata și recuperarea sumelor datorate de Federația Rusă victimelor din regiunea transnistreană. „Ministerele, Parlamentul și celelalte autorități vizate au primit opinia în copie. Propunerea are două componente: statul plătește victimelor sumele stabilite de Curte, apoi le recuperează de la Federația Rusă. (…) Promo-LEX solicită Guvernului să aprobe proiectul de lege până la sfârșitul anului și Ministerului Afacerilor Externe să transmită Federației Ruse o notă verbală de plată”, a comunicat Asociația.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: