Nordnews

Un gimnaziu din nordul țării construiește prima sală de clasă în aer liber

Prima sală de clasă în aer liber este în proces de construcție în satul Ciuciuieni, raionul Sîngerei, informează Nordnews. Aceasta are o suprafață de 50 metri pătrați și va fi dotată cu suport didactic pentru 12 discipline de studii.

Directoarea gimnaziului spune că, astfel, elevii vor petrece orele eficient, iar riscul de infectare cu COVID-19 va fi redus. Proiectul este susținut de mai mulți parteneri europeni.

Totodată, sala de clasă în aer liber va putea fi utilizată și iarna.

„Iarna, de asemenea, pot fi promovate unele lecții. Spre exemplu eu sunt profesoară de geografie și atunci când voi preda precipitațiile atmosferice, de ce nu aș ieși cu elevii ca să observe unele precipitații sau fenomene ale naturii”, a declarat directorul gimnaziului Ciuciuieni, Angela Albu.

Precizăm că la gimnaziul din satul Ciuciuieni, raionul Sîngerei învață peste 100 de elevi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

parlament.md

Averea fostului deputat PAS Alexandr Trubca și a familiei sale – sub lupa inspectorilor de integritate. ANI anunță verificări

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) va verifica averea fostului deputat PAS Alexandr Trubca și a membrilor familiei sale. Controlul a fost dispus pe 5 august, la aproape o lună după demisia acestuia din Parlament, în contextul scandalului legat de investițiile imobiliare în Trușeni. Potrivit ANI, controlul a fost inițiat în urma unei sesizări din oficiu, la care a fost conexată ulterior și o altă sesizare ce vizează aceeași situație.

Potrivit inspectorului de integritate, în perioada în care Alexandr Trubca a avut obligația de a depune declarații de avere, el și membrii familiei sale au dobândit mai multe bunuri mobile și imobile. ANI va verifica dacă veniturile declarate corespund cheltuielilor și modificărilor patrimoniale, precum și proveniența și justificarea banilor obținuți sub formă de donații și a economiilor acumulate. Autoritatea precizează că aceste aspecte pot fi examinate doar în cadrul unui control complex al averii și intereselor personale.

Amintim că Alexandr Trubca și-a anunțat demisia din funcția de deputat pe 10 iulie. Acesta a declarat atunci că activitățile sale economice „afectează imaginea și credibilitatea întregii echipe” PAS. Totodată, el a precizat atunci că rămâne membru al formațiunii.

Decizia a venit la câteva zile după ce Trubca a anunțat că se pregătește o investigație jurnalistică despre averea și interesele sale și a oferit explicații publice. Deputatul a susținut că toate acțiunile sale au fost legale, că nu se află în conflict de interese și că este gata să prezinte documente care să-i susțină afirmațiile. Tot atunci, acesta a anunțat că a solicitat Autorității Naționale de Integritate să verifice situația.

În prima sa reacție pe caz, PAS a anunțat că va aștepta concluziile ANI, pentru a se putea expune.

Investigația TV8 a arătat că Alexandr Trubca este implicat în mai multe proiecte imobiliare, inclusiv în Trușeni, iar investițiile familiei sale s-au extins și în România. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: