Андрей Мардарь / NewsMaker

Un maraton de vaccinare va fi organizat în această duminică. Unde va avea loc și ce seruri vor fi disponibile?

Un nou maraton de vaccinare va avea loc în această duminică, 18 iulie. Acesta va fi organizat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Un anunț în acest sens a fost făcut de Denis Cernelea, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, în cadrul unei conferințe de presă. 

Funcționarul a spus că punctele de vaccinare vor fi deschise pe str. Nicolae Testemițanu 25 și str. Nicolae Testemițanu 27.

Acesta precizat că la maratonul de duminică va fi disponibil vaccinul AstraZeneca. „Cel mai probabil va fi disponibil vaccinul Johnson & Johnson, dar despre această urmează să informăm suplimentar”, a spus Cernelea.

Totodată, la Cetatea Soroca va fi organizat un eveniment, în cadrul căruia cetățenii se vor putea imuniza împotriva COVID-19. Cernelea nu a precizat când urmează a fi organizat acest eveniment.

Funcționarul a mai declarat că sâmbătă, 17 iulie, la Palatul Republicii va fi organizat maratonul de administrare a dozei II a vaccinului Sputnik-V.

Menționăm că Republica Moldova a recepționat un lot de 151.200 de doze de vaccin Johnson & Johnson, produs în SUA. Acesta a fost livrat prin intermediul platformei COVAX.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Ex-deputat PAS, acuzat de mită/Mii de chișinăuieni, fără gaz/Tiraspolului „nu-i trebuie permisiune”

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Fostul deputat PAS Alexandr Trubcă, acuzat de 200.000 de euro mită
— Antreprenorii din Transnistria, informați despre noile reguli fiscale și vamale
— Și-a vândut apartamentul, înșelată de falși polițiști
— Șampanie și țuică din miere, la Târgul Apicultorului desfășurat în capitală
— Seminar OSCE pentru facilitarea accesului la servicii medicale pe malul drept
— Din SUA, în satele din Moldova: 23 de voluntari își încep misiunea
— „Nu avem nevoie de permisiune”: Tiraspolul, despre drapelul și imnul din școli
— Moldova nu revine la lumina de la Cuciurgan: ministrul Energiei explică de ce
— Avariată în timpul furtunii, linia electrică Bălți-Dnestrovsk a fost reparată
— ANRE va decide tariful la gaz săptămâna viitoare
— Concursul pentru privatizarea hotelului „Zarea”, prelungit
— Verișoara Maiei Sandu a restituit peste 1,1 milioane de lei către „MoldATSA”
— Paradă militară de Ziua Independenței și la Bălți
— Peste 4.200 de consumatori din Chișinău, fără gaze timp de cinci zile
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: