ipn.md

Un microbuz de rută, plin cu oameni, s-a izbit într-un copac, în raionul Ialoveni. Sunt victime

Patru persoane au ajuns la spital cu multiple traumatisme, după ce un microbuz de rută a intrat într-un copac. Accidentul s-a produs în apropierea localității Horești din raionul Ialoveni, scrie IPN.

Șefa Secției comunicare și protocol a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco, a declarat, pentru sursa citată, că în microbuz erau 14 pasageri și șoferul, un bărbat de 68 ani. Preliminar s-a stabilit că șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile rutiere, a pierdut controlul volanului și, derapând de pe traseu, s-a tamponat într-un copac.

Urmare a impactului, patru pasageri, în vârstă de 18, 41, 53 și, respectiv, 67 de ani au fost transportați la Institutul de Medicină Urgentă din municipiul Chișinău.

Cazul este documentat de către polițiști pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Șoferul nu a consumat alcool.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Macan și Basta, concert anulat?/Von der Leyen îl încurcă pe Dodon?/Guțul, victima umilirii publice?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!

Subiectele ediției:

— Procurorii cer nouă ani de închisoare pentru Evghenia Guțul
— Irina Vlah s-a apucat de rap: „PAS la revedere!”
— Prima săptămână din iulie aduce restricții de circulație în Chișinău
— Bolea, către transportatori: Să iubim oamenii mai mult decât banii
— Cinci polițiști din Edineț, suspectați de corupție. Unul a fost reținut
— Vârsta de pensionare a femeilor din Moldova a crescut cu șase luni
— Fracțiunea PSRM: „Primarul a hotărât să fie împărat. Împarte banii așa cum vrea”
— Activiștii cer anularea concertelor lui Basta, Macan și „Ruki Vverh” la Chișinău
— Ancheta internă de la Spitalul Raional Hîncești infirmă acuzațiile de malpraxis
— Pe urmele altui partid, PSRM a protestat la MAE
— Avertizare hidrologică în toată Moldova: mai puțină apă în râuri

Abonați-vă la NewsMaker – cele mai actuale știri fără cenzură.
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: