David Swanson/Reuters

Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în Los Angeles: ordine de evacuare pentru 31 de mii de persoane

Un nou incendiu de vegetație a izbucnit în comitatul Los Angeles. Peste 50 000 de persoane au primit ordine și avertismente de evacuare, scrie Meduza. Incendiul a început în zona lacului Castaic în dimineața zilei de 22 ianuarie și până acum nu a fost localizat. În total, în timpul incendiilor din Los Angeles, 28 de persoane și-au pierdut viața. 

Incendiul a început în dimineața zilei de 22 ianuarie în zona lacului Castaic din comitatul Los Angeles. Lacul se află la aproximativ 80 de kilometri nord de orașul Los Angeles. În câteva ore, focul a cuprins aproximativ 39 de kilometri pătrați.

Autoritățile i-au avertizat pe locuitorii din zona lacului Castaic că incendiul le poate pune viața în pericol. Aproximativ 31 de mii de persoane au primit ordin de evacuare obligatorie, iar alte 23 de mii de persoane au fost avertizate cu privire la o posibilă evacuare.

Incendiul încă nu a fost localizat, a declarat șeful Serviciului de Pompieri al districtului Los Angeles Anthony Marrone. La stingerea incendiului participă aproximativ patru mii de pompieri. Potrivit lui Marrone, până în prezent, niciuna dintre clădiri nu a fost afectată de incendiu.

***

Incendiile au cuprins regiunea Los Angeles pe 7 ianuarie 2025. Mai multe vedete de la Hollywood și-au pierdut locuințele, printre care Anthony Hopkins, Paris Hilton, Billy Crystal, Mel Gibson. Potrivit expertului în combaterea incendiilor forestiere de la Institutul European al Pădurii, Lyndon Pronto, pompierii ar avea nevoie de săptămâni pentru a stinge complet incendiile. Detalii AICI.

În urma incendiilor, 28 de persoane au murit, iar aproximativ 16 000 de clădiri au fost distruse sau avariate. Din cauza incendiilor, 180 000 de persoane au fost evacuate. Pagubele provocate de incendii sunt estimate la 250 de miliarde de dolari.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/ad.nl

Presupus caz de abuz sexual asupra unei minore din raionul Călărași: ce spune poliția

Poliția a pornit o cauză penală după ce a fost sesizată cu privire la presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unei minore din raionul Călărași. Copila se afla în raionul Ștefan Vodă în momentul în care ar fi avut loc faptele reclamate. Anunțul a fost făcut de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că expertiza medico-legală nu a identificat semne care să confirme comiterea unui act sexual, însă ancheta continuă.

Potrivit unui comunicat al IGP, sesizarea a fost făcută la 28 mai. Imediat după sesizare, autoritățile au dispus efectuarea unei expertize medico-legale a minorei. „Potrivit concluziilor acesteia, nu au fost constatate semne care să confirme comiterea unui act sexual”, a precizat instituția.

Cazul a continuat să fie investigat, întrucât sesizarea viza presupuse acțiuni cu caracter sexual asupra unui minor. Pe acest fapt a fost pornită o cauză penală.

În cadrul urmăririi penale au fost audiate persoanele relevante și mai mulți martori. Minora a fost audiată în condiții speciale, cu respectarea garanțiilor prevăzute de lege și a interesului superior al copilului.

Poliția a anunțat că a identificat și a audiat o persoană în calitate de bănuit. Aceasta nu recunoaște comiterea faptelor investigate.

Pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, anchetatorii au dispus mai multe evaluări și expertize de specialitate, inclusiv o evaluare psihologică și o expertiză psihiatrică a minorei.

Investigația se desfășoară sub conducerea procurorului, iar polițiștii continuă acțiunile procesuale pentru administrarea probelor și stabilirea circumstanțelor cazului.

Poliția a precizat că nu va divulga identitatea minorei, conținutul declarațiilor acesteia sau alte informații care ar putea duce la identificarea ei, pentru a proteja interesul superior al copilului și pentru a nu prejudicia ancheta.

Precizările IGP vin după ce mama minorei a comunicat public despre cazul despre presupusul caz de abuz sexual.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: