Imagine simbol/gov.md

Un nou pod rutier peste Prut. Guvernul României a aprobat un Memorandum pentru construcția acestuia

Guvernul României a aprobat joi, 23 octombrie, un memorandum care permite începerea negocierilor și semnarea acordului cu Republica Moldova pentru construirea unui pod rutier peste râul Prut, la frontiera dintre localitățile Bumbăta (România) și Leova (Republica Moldova), potrivit Agerpres.

Noul pod va conecta rețelele rutiere ale celor două state și va facilita circulația persoanelor și transportul de mărfuri, contribuind totodată la integrarea Republicii Moldova în rețeaua europeană de transport (TEN-T). Studiul de fezabilitate este deja în derulare, după semnarea contractului în februarie 2025, iar lucrările pregătitoare au început în martie și se estimează că vor fi finalizate până în martie 2026.

Proiectul include prevederi pentru protecția mediului, reglementări vamale și fiscale, precum și coordonarea etapelor de implementare printr-o Comisie Mixtă și un grup de lucru comun.

Pe partea română, podul va fi legat la rețeaua rutieră principală și secundară:

– La nord, prin drumul transregio Tișița–Albița, facilitând accesul spre punctul de trecere Leușeni–Albița și conexiuni cu autostrăzile A7 și A8;

– La sud, prin DN24A, asigurând legătura cu drumurile expres Brăila–Galați și Focșani–Brăila, precum și cu podul de la Brăila spre Constanța și porturile Mării Negre.

Acordul interguvernamental va intra în vigoare după finalizarea procedurilor interne ale ambelor state și stabilește reguli clare pentru finanțarea lucrărilor, auditul tehnic și financiar, trecerea frontierei și colaborarea administrativă între România și Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

pikist.com

Numărul copiilor victime ale infracțiunilor sexuale a crescut în Moldova. Datele MAI pentru primele 10 luni ale anului

830 de copii au fost victime ale infracțiunilor în Republica Moldova în primele zece luni ale anului 2026. Dintre aceștia, 290 au fost victime ale infracțiunilor sexuale, cu patru mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pe 12 noiembrie, în cadrul unei ședințe dedicate protecției copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale.

La ședința Comisiei Naționale pentru monitorizarea implementării Convenției de la Lanzarote, reprezentanții autorităților și experții Consiliului Europei au discutat despre rezultatele obținute în perioada 2025–2026 și măsurile care trebuie luate în continuare pentru protejarea copiilor.

Unul dintre subiecte a fost activitatea Centrului regional Barnahus din nordul țării, care oferă ajutor copiilor victime sau martori ai infracțiunilor. Experții au evaluat activitatea centrului și au venit cu recomandări pentru îmbunătățirea serviciilor oferite copiilor.

Participanții au analizat și activitatea Centrului de Siguranță Digitală din Moldova în prima jumătate a anului 2026. Discuțiile au vizat pericolele la care sunt expuși copiii pe internet și măsurile necesare pentru prevenirea abuzurilor și exploatării sexuale în mediul online.

De asemenea, a fost discutată verificarea persoanelor care lucrează cu copiii, pentru a preveni eventualele abuzuri sexuale.

Printre prioritățile pentru următorii ani se numără pregătirea unui nou plan de măsuri pentru perioada 2027–2028, îmbunătățirea serviciilor de ajutor pentru copiii care au fost victime ale infracțiunilor și intensificarea eforturilor de prevenire și combatere a abuzurilor sexuale, inclusiv pe internet.

Ședința a avut loc în contextul Zilei europene pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, marcată anual pe 18 noiembrie. Cu această ocazie, Consiliul Europei urmează să lanseze un ghid pentru jurnaliști, care conține recomandări despre cum trebuie reflectate aceste cazuri, astfel încât să fie respectată viața privată și protejată identitatea copiilor victime.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: