Maxim Kuzminov/Profimedia

Un pilot rus, care a dezertat în Ucraina cu un elicopter Mi-8, va primi $500 000

Maxim Kuzminov, un pilot rus care a dezertat în Ucraina cu un elicopter Mi-8, va primi echivalentul în grivne a 500 000 de dolari. Informația a fost confirmată pe 5 septembrie de purtătorul de cuvânt al Serviciului de Informații Militare al Ucrainei (GUR) Andrei Iusov, relatează psnews.ro 

În aprilie 2022, Parlamentul ucrainean a adoptat o lege care oferă până la un milion de dolari militarilor ruși care reușesc să transfere echipamente în Ucraina. Mărimea recompensei depinde de tipul de echipament pe care aceștia îl predau.

Pilotul în vârstă de 28 de ani a dezertat pe 23 august. Potrivit presei ucrainene, acesta a aterizat cu elicopterul său Mi-8 complet intact pe un aerodrom din Ucraina.

În cadrul unei conferințe de presă, susținută pe 5 septembrie, Maxim Kuzminov a explicat că a dezertat pentru că „nu a vrut să contribuie” la crimele comise de forțele rusești în Ucraina, despre care crede că este o țară minunată.

Acesta a precizat că a contactat el însuși partea ucraineană și că i s-a spus că va primi securitate pentru el și familia sa, plăți și documente noi din partea Ucrainei dacă dezertează.

Kuzminov a spus că părinții săi i-au susținut planurile de a dezerta și i s-au alăturat în Ucraina.

El a adăugat că nu mai are contact cu alți soldați ruși cu care a servit, dar că ar dori să le transmită că nu există fasciști sau naziști în Ucraina, așa cum susține propaganda rusă.

Maxim Kuzminov a dezertat la bordul elicopterului pe care îl pilota

Dezertarea a fost rezultatul unei operațiuni pe termen lung a Serviciului ucrainean de Informații Militare pentru a aduce elicopterul Mi-8 și pilotul acestuia în Ucraina.

Operațiunea a fost prezentată în documentarul „Piloți ruși doborâți”, difuzat de televiziunea ucraineană în seara zilei de 3 septembrie. Filmul a dezvăluit modul în care a fost planificată și efectuată aterizarea, iar Kuzminov a făcut apel la alți piloți ruși să îi urmeze exemplul.

„Dacă faceți ceea ce am făcut eu, acest gen de lucru, nu veți regreta deloc. Veți fi asigurați pentru tot restul vieții cu absolut totul”, a declarat Kuzminov.

În documentar se menționează că Kuzminov a furnizat „dovezi valoroase despre aviația armatei ruse, sistemele de comunicații și rețeaua de aerodromuri”.

„Atunci când Ucraina face apel oficial la ruși să treacă de partea noastră împreună cu echipamentul, nu este vorba de propagandă. Nu este o minciună. Este adevărul”, a adăugat Iusov în timpul conferinței de presă din 5 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova și Ucraina au semnat un acord de cooperare tehnico-militară. Tofan: „Neutralitatea nu înseamnă să fim lipsiți de apărare”

Republica Moldova și Ucraina au semnat pe 26 octombrie, la Kiev, un acord de cooperare tehnico-militară. Documentul va facilita schimbul de experiență și folosirea soluțiilor tehnologice dezvoltate și testate de Ucraina pentru protejarea spațiului aerian, anunță Guvernul de la Chișinău într-un comunicat emis.

Acordul a fost semnat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Khmara, în timpul vizitei premierului Vasile Tofan în Ucraina.

Premierul Vasile Tofan a declarat, la conferința de presă comună cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi, că, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de peste 100 de ori, iar drone și fragmente de proiectile au căzut pe teritoriul țării.

„Moldova este și va rămâne un stat pașnic și neutru. Dar neutralitatea nu înseamnă să fim lipsiți de apărare. Datoria noastră este să protejăm pacea și siguranța cetățenilor noștri”, a declarat Tofan.

Premierul Vasile Tofan a condamnat din nou, în acest context, războiului de agresiune al Rusiei și a reiterat sprijinul pentru o pace justă și durabilă. Potrivit lui, rezistența Ucrainei contribuie și la securitatea Republicii Moldova.

„În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova. Rezistența lor ne permite să trăim în pace și să ne construim viitorul acasă”, a spus șeful Guvernului de la Chișinău.

În cadrul întrevederii, cei doi premieri au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport pentru mărfurile ucrainene, modernizarea punctelor de trecere a frontierei și extinderea controlului comun.

Potrivit comunicatului citat, cei doi oficiali au discutat și despre construirea celui de-al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, care ar permite creșterea cu aproximativ 500 MW a capacității de schimb de energie dintre Moldova și Ucraina. Un alt subiect a fost coordonarea deversărilor de apă în Nistru, astfel încât localitățile din zonă să aibă suficientă apă.

Reamintim, premierul Vasile Tofan se află astăzi, 26 octombrie, într-o vizită de lucru la Kiev, fiind însoțit de trei miniștri. Pe agenda premierului figurează inclusiv o întâlnire cu președintele Ucrainei și o discuție cu președintele Radei Supreme. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: