Telegram/Poliția RM

Un șofer a încercat să mituiască polițiștii cu 300 de euro: bărbatul riscă până la 6 luni de închisoare

Un bărbat care este privat de dreptul de a conduce mijloace de transport a încercat să mituiască, astăzi, polițiștii propunându-le 300 de euro. Acum, acesta riscă până la 6 luni de închisoare și amendă de la 100 000 până la 200 000 de lei, a anunțat Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Potrivit IGP, polițiștii Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP) au stopat, pe traseul R-6, un automobil de marca Audi cu numere străine de înmatriculare care se deplasa cu viteză excesivă. La volan se afla un tânăr de 24 de ani din Republica Moldova.

În timpul documentării, fiind verificat în sistemul informațional de date s-a constatat că șoferul este privat de dreptul de a conduce.

Ca să nu fie documentat, acesta a propus polițiștilor 300 de euro, iar pentru că oamenii legii au refuzat banii, acesta i-a lăsat în automobil sub bancheta din față.

La fața locului a fost solicitată grupa operativă din cadrul instituțiilor specializate pentru fixarea probelor și documentarea cazului.

Tânărul urmează a fi cercetat contravențional pentru încălcările rutiere, dar și penal pentru corupere activă. Conform legii penale, acesta riscă pedeapsă cu închisoare de până la șase ani și amendă de la 100 000 până la 200 000 de lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

cdn.hswstatic.com

Moldova are asigurat necesarul de energie electrică pentru astăzi. Energocom îndeamnă la consum rațional în orele de vârf

Necesarul de energie electrică al Republicii Moldova pentru sâmbătă, 15 august, este acoperit integral. Anunțul a fost făcut de compania de stat Energocom, care a precizat că, în total, a achiziționat 9 392 MWh.

Potrivit sursei citate, cea mai mare parte, 68,08%, provine din contracte bilaterale de import. Alte 28,56% provin din surse regenerabile locale și eligibile.

Totodată, 1,95% din energia procurată este cumpărată de pe Piața pentru Ziua Următoare din România, prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri, iar 1,42% provine de la centralele electrice de termoficare.

Necesarul pentru ziua de astăzi este acoperit, însă situația regională rămâne în continuare dificilă. Menționăm că energia disponibilă pe piețele externe continuă să fie scumpă, în special în orele de vârf”, a menționat compania.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să consume rațional energia electrică, în special între orele 18:00 și 23:00.

Amintim că regiunea se confruntă cu o criză energetică provocată de seceta severă și de scăderea accentuată a nivelului Dunării, care afectează producția de energie. Mai multe centrale electrice și-au redus capacitatea de producție, inclusiv Centrala Nucleară de la Cernavodă din România. În prezent, Republica Moldova importă aproximativ 40% din energia electrică din România. Mai multe despre cum este afectată țara noastră și ce măsuri ia Chișinăul, aflați – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: