Un tânăr din Găgăuzia, care lupta pentru armata rusă, a murit în războiul din Ucraina: conducea un pluton de lunetiști

Ivan Diacov, originar din satul găgăuz Chiriet-Lunga, a murit în războiul din Ucraina, luptând în rândurile armatei ruse. NM a aflat despre moartea tânărului, în vârstă de 25 de ani, din ziarul regiunii Neklinovski „Priazovskaia stepi” din 5 iulie. 

Diacov ar fi condus un pluton de lunești în cadrul luptelor duse în Ucraina.

Publicația mai scrie că pe 26 aprilie Diacov „a murit eroic în timpul unei operațiuni militare speciale în Ucraina”, iar pe 27 iunie șeful de Neklinovski din regiunea Rostov, Vasiliu Danilenko, i-a oferit mamei lui Diacov un „ordin militar înalt”.

Potrivit ziarului, prin decretul președintelui Rusiei din 26 mai 2022, Ivan Diacov a fost distins post-mortem cu „Ordinul pentru curaj”. Pe site-ul cu informații juridice un astfel de decret nu există.

Mediazona a scris în mai că soldaților ruși care au murit în războiul din Ucraina li se acordă de obicei „Ordinul pentru curaj”, iar decretele în acest sens nu sunt publicate, însă autoritățile locale fac trimitere adesea la astfel de decrete secrete.

Potrivit portalului Gagauzinfo.md care face referire la cunoștințele familiei lui Diacov, în 2020 el s-a mutat în Rusia cu rudele.

În satul Marievka, regiunea Rostov, el a absolvit liceul după care a intrat la Școala superioară de comandă a armelor combinate din Moscova. Din 2018, Diacov a fost în serviciul militar în baza unui contract.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Nivelul Nistrului a crescut în nord după ploi. Alimentarea Chișinăului rămâne „în stare critică”, avertizează Apă-Canal

Deversările din lacul de acumulare Novodnistrovsk au crescut la 55 m³/s datorită ploilor din ultimele zile, a anunțat pe 20 octombrie ministrul Mediului, Gheorghe Hajder. Potrivit oficialului, efectele se văd deja în nordul țării. Hajder anticipează o creștere a nivelului apei și spre centru, „în următoarele zile”. Între timp, „Apă-Canal Chișinău” avertizează că debitul Nistrului în zona stației de captare de la Vadul lui Vodă rămâne extrem de redus și pune în pericol siguranța alimentării capitalei cu apă.

„Ieri deversările de la Novodnistrovsk au crescut de la o medie de 30 m3/s la 40 m3/s. Astăzi avem un debit și mai mare, de 55 m3/s. Acest lucru a fost posibil datorită precipitațiilor din ultimile zile. Această cantitate a generat deja creșterea nivelului apei în nord. De exemplu, la Vălcineț, Ocnița, pe unele zone apa s-a extins cu mai mult de 10 metri spre mal. În următoarele zile, se va observa o creștere de nivel și spre centrul țării”, a declarat ministrul Mediului.

Gheorghe Hajder a precizat că deversările de la Dubăsari „se mențin la mediile ultimelor zile”.

Menționăm, într-un comunicat publicat mai devreme în aceeași zi, „Apă-Canal Chișinău” a anunțat că situația hidrologică rămâne critică. Potrivit întreprinderii, debitul din zona stației de captare de la Vadul lui Vodă este de aproape patru ori mai mic decât minimul necesar pentru această perioadă.

„Conform buletinelor hidrologice, de la Complexul Hidroenergetic Dubăsari sunt indicate debite planificate de 30–50 m³/s. Totuși, în urma monitorizărilor și calculelor efectuate de specialiștii noștri pe parcursul a peste patru luni, în ultimele săptămâni debitul efectiv deversat a fost estimat la doar aproximativ 20–22 m³/s. Această situație demonstrează, încă o dată, că valorile publicate în buletinele hidrologice nu corespund realității”, a declarat Diana Tacu.

Potrivit „Apă-Canal”, pentru funcționarea în regim obișnuit a prizei de captare de la Vadul lui Vodă, debitul râului Nistru trebuie să fie de cel puțin 80 m³/s în perioada de iarnă și de 120 m³/s în perioada de vegetație.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: