Universitatea „Grigorii Țamblac” din Taraclia, la un pas de a fi lichidată. Ce se va întâmpla cu studenții

Universitatea de Stat „Grigorii Țamblac” din Taraclia va fi lichidată. Studenții vor putea să-și continue studiile prin transferarea la sucursala din aceiași localitate a Universității bulgare „Angel Kanchev”, recent inaugurată, sau la orice altă instituție de învățământ superior din Republica Moldova. De asemenea, personalul Universității de Stat va fi mutat la sucursala universității bulgare sau disponibilizat. Aceste prevederi se regăsesc într-un proiect de hotărâre de Guvern elaborat Ministerul Educației și Cercetării. Documentul urmează a fi aprobat în ședința Cabinetului de miniștri din 11 iunie. 

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de hotărâre, în 2017, autoritățile bulgare au propus transformarea Universități de Stat „Grigorii Țamblac” din Taraclia în filială a unei instituții de învățământ superior din Bulgaria. Motivul a fost situația precară a universității din Taraclia: număr mic de studenți și cadre didactice și științifico-didactice titulare, specialități neacreditate și reducerea anuală a locurilor bugetare pentru admitere.

Autoritățile din cele două țări au discutat subiectul, iar într-un final partea bulgară a propus o altă soluție de reorganizare – transformarea în sucursală a Universității „Angel Kanchev” din Ruse. În conformitate cu această soluție, stabilită în Acordul dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Bulgariei, care a fost ratificat de Parlamentul de la Chișinău pe 8 noiembrie 2024, universitatea din Ruse a înregistrat sucursală la Agenția Servicii Publice pe 2 aprilie 2025.

Astfel, Ministerul Educației și Cercetării propune dizolvarea prin lichidare a Universității de Stat „Grigore Țamblac”.

Studenții instituției de învățământ superior urmează să fie transferați, până pe 22 august 2025, în baza cererii personale, la Universitatea „Angel Kanchev” sau la alte universități din Republica Moldova, la aceleași domenii de formare profesională/programe de studii superioare de licență acreditate, conform cadrului normativ.

Studenții, urmare a transferului la o universitate mare, dezvoltată, vor avea mai multe oportunități de alegere a cursurilor și programelor de studii acreditate la nivel european, standarde academice mai înalte în formarea profesională, vor beneficia de mai multe facilități de studii: laboratoare bine dotate cu echipamente moderne, cămine renovate (1 mln de euro va investi Bulgaria în căminul studențesc), săli și terenuri de sport modernizate, implicit, vor avea oportunitatea să obțină o diplomă europeană de la o instituție de învățământ superior performantă, mai puternică, cunoscută pe plan național și internațională”, se arată în document.

Personalul didactic și auxiliar va fi, de asemenea, transferat la Universitatea „Angel Kanchev”, sucursala Taraclia, până la data de 22 august 2025. Dacă mutarea va fi imposibilă în cazul unor salariați, ei vor fi disponibilizați, iar cheltuielile financiare în acest sens vor fi acoperite din fondurile destinate retribuirii muncii, prevăzute în bugetul Universității de Stat „Grigorii Țamblac”.

NU-310-MEC-2025 by Ana-Maria

Precizăm că Universitatea de Stat „Grigorii Țamblac” a fost înființată pe baza Colegiului Pedagogic „Sf. Chiril și Metodiu” din Taraclia în 2004, la inițiativa comunității bulgare din Republica Moldova.

Universitatea de Stat din Taraclia pregătește specialiști cu studii superioare de nivelul 6 ISCED (doar ciclul I – licență), învățământ cu frecvență.

Actualmente, la această instituție activează 24 de cadre didactice titulare, dintre care 6 dețin titlul științific, iar 11 – științifico-didactic. Universitatea realizează formare profesională pentru 128 de studenți, dintre care 109 – cu finanțare bugetară și 19 – în bază de contract cu achitarea taxei, la șase specialități din domeniul științelor educației:

  • pedagogia învățământului primar și preșcolar;
  • limba și literatura bulgară și română;
  • muzică;
  • limba și literatura română și engleză;
  • istorie (fiind acreditate două programe limba bulgară/engleză);
  • pedagogie în învățământul primar și preșcolar.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Zelenski, despre acordul anunțat de Trump: Să nu eșueze după „alegerile” din Rusia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a reacționat la declarația lui Donald Trump potrivit căreia Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace obiective energetice. Zelenski a spus că Ucraina este pregătită să oprească asemenea atacuri dacă Rusia va face același lucru, iar partenerii vor garanta respectarea unei înțelegeri de lungă durată. Totodată, liderul ucrainean și-a exprimat îndoiala că Moscova își va respecta angajamentele.

„Ucraina le-a propus partenerilor să asigure o asemenea înțelegere cu Rusia, care să oprească distrugerea infrastructurii critice. Produsele alimentare, sectorul energetic și celelalte elemente esențiale pentru asigurarea vieții trebuie protejate, iar atacurile rusești vizează în primul rând aceste domenii”, se arată în declarația lui Zelenski.

„În fiecare zi, sunt atacate obiective energetice ucrainene, infrastructura portuară, logistica și chiar depozitele de alimente și produse farmaceutice. Ucraina nu este convinsă că Rusia intenționează să respecte vreo înțelegere”, a continuat președintele Ucrainei.

Zelenski a declarat că asemenea înțelegeri trebuie să fie sigure și „să nu eșueze după ce rușii își vor desfășura «alegerile» și vor beneficia, anume în această perioadă, de o reducere a presiunii legate de benzină și motorină”.

„Așteptăm detalii concrete din partea partenerilor”, a conchis Zelenski. El a adăugat că „un pas de dezescaladare în privința infrastructurii critice poate fi primul pas spre pace”.

Amintim, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat în seara zilei de 14 septembrie  pe platforma sa de socializare „Truth Social” că Ucraina și Rusia ar fi convenit să nu mai atace reciproc obiectivele energetice. Liderul de la Casa Albă nu a oferit detalii despre condițiile sau durata presupusei înțelegeri.

„Ucraina a acceptat să nu atace obiective energetice rusești. Rusia a acceptat să procedeze la fel”, a scris Trump.

Moscova nu a confirmat public un eventual acord în acest sens, până la această oră.

Declarația a venit la scurt timp după ce Trump i-a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor și infrastructurii petroliere rusești. Kremlinul a salutat apelul liderului american, susținând că trebuie protejată infrastructura economică civilă. Ucraina a argumentat anterior că asemenea lovituri urmăresc să majoreze costurile suportate de Rusia pentru continuarea războiului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: