Poliția de Frontieră

Va fi creat un nou punct de trecere a frontierei cu România. CSE a luat mai multe decizii 

În scopul gestionării crizei de la frontieră și fluidizării traficului de persoane și mărfuri, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus să fie instituit un nou punct de trecere a frontierei de stat, „Leova – Bumbăta”, ce va fi deschis traficului internațional, pe segmentul moldo-român. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe CSE, prezidată de prim-ministra Natalia Gavrilița.

Noul punct de frontieră

Deschiderea noului punct de trecere a frontierei de stat va fi posibilă doar după ce autoritățile competente vor executa lucrările de construcție a drumului de acces și infrastructurii necesare amenajării pe malul râului Prut a unui pod de pontoane.

În acest sens, au fost acordate abilitările necesare pentru îndeplinirea acestor obiective, pentru dotarea viitorului punct de trecere a frontierei de stat și pentru negocierile necesar a fi realizate cu partea română.

Tronsonul de cale ferată Basarabeasca–Berezyne va fi reabilitat

De asemenea, în scopul efectuării transportului feroviar către portul fluvial-maritim Izmail din Ucraina, CSE a împuternicit Î.S. „Calea Ferată din Moldova” să negocieze și să semneze contracte de antrepriză pentru reabilitarea porțiunii moldovenești a tronsonului de cale ferată Basarabeasca (Republica Moldova) – Berezyne (Ucraina), cu o lungime totală de 1188 metri și a stabilit procedurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv.

Prelungirea termenului de achiziție a energiei electrice de către Energocom

Totodată, în cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au decis să fie prelungit, pentru perioada iulie-august, termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe. Furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale.

Plata Moldovagaz a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte

De asemenea, a fost prelungit, până la 31 iulie 2022, termenul de plată de către S.A. ,,Moldovagaz” a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul lunii mai 2022.

Mai multe medicamente refugiaților

În contextul gestionării crizei refugiaților ucraineni, Comisia a dispus ca toate produsele medicamentoase, precum și echipamentele medicale, recepționate de Ministerul Muncii și Protecției Sociale din ajutoare umanitare, să fie transmise AO „Uniunea Ucrainenilor din Republica Moldova”.

Aflarea ucrainenilor pe teritoriul Moldovei

Totodată, Dispoziția CSE prevede că cetățenii ucraineni, care au intrat în Republica Moldova pe perioada stării de urgență, vor avea drept să se afle pe teritoriul țării noastre pe parcursul a până la 90 de zile după expirarea acesteia. Prevederea se referă și la cetățenii care se aflau legal în țara noastră până la instituirea stării de urgență.

Activitatea de comerţ ambulant în cadrul târgurilor

O altă prevedere a Dispoziției se referă la permiterea activității de comerţ ambulant în cadrul târgurilor și iarmaroacelor pentru o perioadă de maximum 120 de zile consecutive. De asemenea, a fost exclusă obligativitatea deținerii autorizației sanitar-veterinare pentru mijloacele de transport care transportă produse agricole de origine vegetală destinate plasării pe piață internă. Asigurarea condițiilor de igienă rămâne obligatorie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FSEȘ/Facebook

Sindicatele din educație cer creșteri salariale de cel puțin 20–30%, după întâlnirea cu Tofan: „Majorarea de 14% anunțată nu este suficientă”

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) consideră insuficientă majorarea salarială de 14% discutată pentru 2027 și insistă asupra unei creșteri de cel puțin 20–30%. Poziția a fost reiterată pe 1 septembrie, în urma negocierilor cu Guvernul, la care a participat și premierul Vasile Tofan.

Discuțiile au vizat situația salariilor din sistem, plata unică de 4 mii de lei promisă angajaților și modificările la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, care ar urma să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2027.

Sindicatele susțin că o majorare de 14% nu este suficientă pentru a reduce diferența dintre salariile din educație și media pe economie.

Potrivit datelor prezentate de FSEȘ, în 2025 salariul mediu pe economie a fost de 15.594 de lei, în timp ce în învățământ a constituit 12.942 de lei, diferența fiind de aproximativ 17%. În primul trimestru al anului 2026, decalajul ar fi crescut la 18,5%: 15.987 de lei față de 13.090 de lei.

„Datele Biroului Național de Statistică arată o diferență constantă de 17–19% între salariul mediu din educație și media pe economie. Exemplul concret al unui tânăr specialist demonstrează clar că majorarea de 14% anunțată nu este suficientă. Dacă în 2026 salariul brut unui debutant este de 10 780 lei, în 2027, cu compensație și majorarea de 14%, acesta ar ajunge la 13 490 lei. Creșterea nu reduce decalajul, ci doar îl menține”, susține FSEȘ.

În aceste condiții, Federația anunță că va continua să ceară o majorare salarială de cel puțin 20–30%. Subiectul urmează să fie discutat în continuare cu Guvernul pe parcursul lunii septembrie.

În ceea ce privește plata unică de 4.000 de lei pentru angajații din educație și cercetare, sindicatele și Guvernul au convenit ca aceasta să fie reglementată printr-o hotărâre de Guvern până pe 10 septembrie.

Potrivit FSEȘ, urmează să fie achitate și alte plăți negociate anterior, inclusiv prima anuală și plățile pentru materiale didactice.

Amintim, premierul Vasile Tofan a anunțat, pe 19 noiembrie că salariile bugetarilor vor fi majorate de la 1 ianuarie 2027, iar până atunci angajații cu salarii brute mai mici de 20.000 de lei vor primi, în octombrie, plăți unice de până la 4.000 de lei. Oficialul și-a cerut atunci scuze că majorările promise pentru 1 septembrie au fost amânate până la începutul anului viitor. Detalii – AICI.

Cum vor crește salariile din educație în 2027 am explicat – AICI.

Ce cred profesorii despre cei 4 mii de lei și creșterile salariale promise, am scris – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: