Vacanța de primăvară în R. Moldova 2026: când începe și data revenirii la școală

Elevii din Republica Moldova intră joi, 5 martie, în vacanța de primăvară și vor reveni la școală luni, 9 martie, potrivit Ministerului Educației și Cercetării. Vacanța durează patru zile și vizează toți elevii din instituțiile de învățământ general din țară.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport din municipiul Chișinău recomandă părinților să supravegheze copiii pe perioada vacanței și să cunoască permanent locul unde aceștia se află. Autoritățile îi îndeamnă să discute cu copiii despre regulile de circulație și să evite lăsarea acestora să se joace în zone periculoase, precum șantiere, clădiri abandonate sau în apropierea lacurilor.

O atenție sporită este recomandată și în privința activității online, părinții fiind îndemnați să monitorizeze timpul petrecut de copii pe rețelele sociale. Elevii sunt încurajați totodată să participe la activități recreative, sportive și culturale organizate în municipiu.

Următoarea vacanță va fi cea de Paște, în perioada 11-20 aprilie, aceasta fiind și ultima din actualul an de învățământ.

Totodată, al doilea semestru de studii se va încheia pe 29 mai, cu excepția elevilor din clasele a IX-a și a XII-a, care vor finaliza cursurile pe 25 mai, urmând să susțină examenele naționale.

În premieră, profesorii din școlile din Moldova vor putea lucra de la distanță pe perioada vacanței de primăvară, fără a fi obligați să vină la școală. Directorii pot solicita prezența fizică doar pentru sarcini care nu pot fi realizate online și doar două zile pe săptămână, potrivit modificărilor aprobate de Ministerul Educației și Cercetării la Metodologia privind repartizarea timpului de muncă a personalului didactic.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

sor.ro

Cuiburi artificiale și marcaje speciale, instalate pe linia electrică Vulcănești–Chișinău pentru protejarea păsărilor (VIDEO)

Zece cuiburi artificiale pentru șoimul dunărean și 1 000 de marcaje speciale care fac cablurile electrice mai vizibile au fost instalate în cadrul proiectului liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău. Măsurile au fost luate pentru a reduce riscurile pe care infrastructura energetică le prezintă pentru păsări și pentru a proteja biodiversitatea, a anunțat Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE).

Potrivit reprezentanților UCIPE, cele zece cuiburi artificiale au fost amplasate pe pilonii liniei electrice și sunt destinate șoimului dunărean, specie inclusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova. Acestea le oferă păsărilor locuri potrivite pentru cuibărit.

Totodată, au fost montate 1 000 de marcaje speciale pe cablurile electrice, pentru a le face mai ușor de observat de către păsări și a reduce astfel riscul de coliziune.

Reprezentanții UCIPE au menționat că astfel de măsuri sunt o premieră pentru infrastructura energetică din Republica Moldova. Acestea fac parte dintr-un set de soluții aplicate în cadrul proiectului liniei electrice Vulcănești–Chișinău, cu scopul de a limita impactul construcției asupra mediului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: