„Vechea ordine nu se mai întoarce, nu ar trebui să o plângem”. Premierul Canadei, discurs istoric la Forumul de la Davos

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a susținut pe 19 ianuarie, în cadrul Forumului Economic de la Davos, un discurs viral despre cum vede starea lumii în acest moment. Oficialul a declarat că ordinea internațională bazată pe reguli, care mult timp a fost condusă de SUA, suferă de o ruptură profundă și că vechile condiții în care aceasta a funcționat nu mai pot fi restabilite. Oficialul a avertizat că marile puteri își urmăresc tot mai des propriile interese în mod neconstrâns și a făcut apel la o cooperare între statele de putere medie pentru a face față presiunilor din actualul context geopolitic.

„Astăzi, voi vorbi despre ruptura ordinii mondiale, sfârșitul unei povești frumoase și începutul unei realități brutale în care geopolitica dintre marile puteri nu este supusă niciunei constrângeri. (…) Voi fi direct: ne aflăm în mijlocul unei rupturi, nu al unei tranziții. În ultimele două decenii, o serie de crize în domeniul finanțelor, sănătății, energiei și geopoliticii au scos la iveală riscurile integrării globale extreme. Dar, mai recent, marile puteri au început să folosească integrarea economică ca armă. Tarifele ca pârghie. Infrastructura financiară ca mijloc de coerciție. Lanțurile de aprovizionare ca vulnerabilități de exploatat. Nu poți trăi în minciuna beneficiului reciproc prin integrare atunci când integrarea devine sursa subordonării tale. Instituțiile multilaterale pe care s-au bazat puterile medii – OMC, ONU, COP – însăși arhitectura rezolvării colective a problemelor, sunt amenințate”, a declarat prim-ministrul canadian.

Oficialul a spus că, în aceste condiții, „multe țări” ajung la concluzia că trebuie să-și dezvolte o autonomie strategică mai mare: în domeniul energiei, alimentației, mineralelor critice, finanțelor și lanțurilor de aprovizionare. „Și acest impuls este de înțeles. O țară care nu se poate hrăni, alimenta sau apăra singură are puține opțiuni. Când regulile nu te mai protejează, trebuie să te protejezi singur. Dar să fim lucizi în privința consecințelor. O lume a fortărețelor va fi mai săracă, mai fragilă și mai puțin durabilă”, a adăugat el.

În același timp, Mark Carney a menționat că dacă marile puteri încetează să mai respecte regulile și abandonează valorile pentru a-și urmările puterea și interesele, câștigurile din „tranzacționalism” vor deveni mai greu de replicat.

„Hegemonii nu pot monetiza continuu relațiile lor. Aliații se vor diversifica pentru a se proteja împotriva incertitudinii. Vor cumpăra asigurări, vor crește opțiunile pentru a-și reconstrui suveranitatea – suveranitate care odată se baza pe reguli, dar care va fi din ce în ce mai ancorată în capacitatea de a rezista presiunii”, a spus premierul.

Mark Carney a declarat că, în contextul destrămării ordinii mondiale, Canada și-a schimbat poziția strategică, alegând o abordarea care implică „realism bazat pe valori”.

„Cu alte cuvinte, ne propunem să fim principiali și pragmatici. Principial în angajamentul nostru față de valorile fundamentale: suveranitatea și integritatea teritorială, interzicerea folosirii forței, cu excepția cazurilor în care aceasta este în conformitate cu Carta ONU, și respectarea drepturilor omului. Și pragmatici în recunoașterea faptului că progresul este adesea incremental, că interesele sunt divergente, că nu toți partenerii ne vor împărtăși valorile. Așadar, ne implicăm pe scară largă, strategic, cu ochii deschiși. Acceptăm activ lumea așa cum este, nu așteptăm o lume pe care ne-o dorim. Ne calibrăm relațiile astfel încât profunzimea lor să reflecte valorile noastre. Și acordăm prioritate angajamentului larg pentru a ne maximiza influența, având în vedere fluiditatea ordinii mondiale, riscurile pe care aceasta le prezintă și miza pentru ceea ce va urma. Și nu ne mai bazăm doar pe puterea valorilor noastre, ci și pe valoarea puterii noastre”, a precizat el.

Oficialul a subliniat că Canada își consolidează forța, printre altele, accelerând investiții de 1 trilion de dolari în domenii precum energia, mineralele critice și inteligența, diversificându-și relațiile internaționale printr-un parteneriat strategic cu UE și acorduri comerciale pe mai multe continente. El a precizat că țara sa contribuie și la rezolvarea problemelor globale prin sprijinirea Ucrainei împotriva invaziei ruse și susținerea Groenlandei.

Liderul de la Ottawa a punctat că puterile medii ar trebui să coopereze. „Puteri medii trebuie să acționeze împreună, deoarece dacă nu suntem la masă, suntem în meniu. Dar aș spune și că marile puteri își pot permite, deocamdată, să acționeze singure. Ele au dimensiunea pieței, capacitatea militară și pârghiile necesare pentru a dicta condițiile. Puteri medii nu au aceste lucruri. Dar când negociem doar bilateral cu o putere hegemonică, negociem din poziție de slăbiciune. Acceptăm ceea ce ni se oferă. Aceasta nu este suveranitate. Este exercitarea suveranității în timp ce se acceptă subordonarea. Într-o lume dominată de rivalitatea marilor puteri, țările au de ales: să concureze între ele pentru a obține favoruri sau să se unească pentru a crea o a treia cale cu impact. Nu ar trebui să permitem ca ascensiunea puterii dure să ne orbească și să nu vedem că puterea legitimității, integrității și regulilor va rămâne puternică – dacă alegem să le exercităm împreună”, a spus Carney.

Premierul Canadei a mai declarat că ruptura ordinii internaționale bazate pe reguli nu necesită doar adaptare, ci și „onestitate cu privire la lume așa cum este ea”.

„Știm că vechea ordine nu se va mai întoarce. Nu ar trebui să o plângem. Nostalgia nu este o strategie. Dar credem că din această ruptură putem construi ceva mai bun, mai puternic, mai just. Aceasta este sarcina puterilor medii. Țările care au cel mai mult de pierdut dintr-o lume a fortărețelor și cel mai mult de câștigat dintr-o cooperare autentică. Cei puternici au puterea lor. Dar și noi avem ceva – capacitatea de a înceta să ne prefacem, de a numi realitatea, de a ne construi puterea acasă și de a acționa împreună”, a adăugat liderul canadian.

Discursul lui Mark Carney vine pe fondul unui val de tensiuni între Statele Unite și aliații săi din cauza tentativei președintelui Donald Trump de a dobândi controlul asupra Groenlandei — un teritoriu autonom al Regatului Danemarcei. Trump susține că insula are o importanță strategică pentru securitatea națională a SUA și a refuzat să excludă utilizarea forței militare pentru a o obține, dacă este necesar. Autoritățile din Danemarca și Groenlanda resping ferm orice cedare a controlului, iar premierul danez Mette Frederiksen a spus că utilizarea forței pentru a obține Groenlanda va duce la destrămarea NATO.

Tensiunile din jurul Groenlandei s-au intensificat și mai mult săptămâna trecută. Danemarca, Norvegia, Suedia, Franța, Germania, Marea Britanie, Olanda și Finlanda – state care se opun controlului american asupra Groenlandei – au trimis militari pe insulă pentru exerciții militare, menită să întărească securitatea în regiunea Arctică. Ulterior, Donald Trump a anunțat că, de la 1 februarie, SUA vor impune taxe vamale de 10% împotriva acestor țări. Liderii statelor vizate au denunțat mișcarea, iar UE decide asupra unei metode de ripostă în cazul în care taxele vamale vor fi introduse.

În paralel, după ce și-a început cel de-al doilea mandat prezidențial, Trump a făcut remarci controversate despre Canada, sugerând în repetate rânduri că ar putea deveni „al 51-lea stat” al SUA, ceea ce stârnit critici puternice în Ottawa. Deși și-a temperat discursul în ultimele luni, recent, Trump a publicat pe platforma Truth Social o imagine în care Canada este acoperită de drapelul SUA.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

Ministerul Apărării, prima reacție la criticile privind proiectul stării de război și de asediu

Secretarul de stat al Ministerului Apărării, Ghenadie Cojocaru, susține că proiectul de lege privind regimul stării de asediu și de război nu urmărește să pregătească Republica Moldova pentru un conflict armat și nici nu prevede întoarcerea forțată în țară a cetățenilor aflați peste hotare, după cum au afirmat unii politicieni din opoziție. Într-un comentariu pentru NewsMaker, oficialul a explicat că inițiativa are drept scop actualizarea cadrului legislativ, adoptat în 2004, în contextul deteriorării climatului de securitate din regiune.

„Ministerul Apărării întotdeauna actualizează cadrul legislativ care ține de domeniul său de activitate. Respectiv această lege, legea privind regimul stării de asediu și război, a fost aprobată în 2004, vreau să atrag atenția – 22 de ani. În acești 22 de ani, au avut loc mai multe evaluări ale legilor, inclusiv a acestei legi. (…) În toți acești 22 de ani, dar mai ales în ultimii patru ani și jumătate, climatul de securitate s-a înrăutățit semnificativ, ceea ce cumulativ toți acești factori au făcut ca să primim anumite recomandări de la instituțiile statului abilitate ca să actualizăm legea privind regimul stării de asediu și război. (…) Am venit cu un proiect care să actualizeze această lege”, a declarat Ghenadie Cojocaru.

Totodată, oficialul a respins afirmațiile precum că moldovenii aflați peste hotare vor fi obligați să se întoarcă în țară în eventualitatea instituirii stării de asediu sau de război.

„Cuvântul diasporă nu figurează niciunde. Regretăm profund faptul că anumiți lideri politici sau nu lideri politici interpretează eronat. Deci, nu există în proiectul de lege expresia diasporă. Există o expresie care este folosită în mai multe legi, se numește cetățenii aflați peste hotare. Nu există nicio măsură care să spună că cineva va fi adus forțat în țară. (…) Nici nu există pârghii ca cineva să fie adus forțat în țară”, a menționat secretarul de stat.

Cojocaru a mai catalogat drept „rău-intenționată” interpretarea liderului PSRM, Igor Dodon, potrivit căreia proiectul de lege ar pregăti Republica Moldova de „război”.

„Atunci când se invocă că prin astfel de legi vrem să aducem războiul în țară, întrebarea mea este – dar noi am preluat mai mult de 80% din legea actuală – (…) de ce până acum nimeni nu a spus că această lege de peste 22 de ani aduce război? În momentul în care am vrut să aducem niște garanții de control democratic și atribuții mai clare pentru instituțiile statului, atunci s-a invocat lucrul acesta. (…) Tot ce am adus în legea aceasta am adus garanții ca Parlamentul să poată controla instituțiile statului cum respectă legea într-un eventual regim de stare de asediu și război. Plus, ceea ce am adus nou – atribuții pentru instituții, ca fiecare instituție a statului să aibă atribuțiile descrise, astfel încât într-un așa regim la care sperăm niciodată să nu ajungem să nu fie timp de interpretare”, a spus el.

Ghenadie Cojocaru a precizat că proiectul de lege a fost înregistrat în Cancelaria de Stat și, ulterior, a fost expediat instituțiilor de stat, care, în decurs de 10 zile, vor emite un aviz pe marginea documentului.

„Urmează și o avizare repetată dacă vor fi multe recomandări. Fiecare pe domeniul său de activitate va veni cu recomandări și propuneri către Ministerul Apărării pentru a alinia acest proiect de lege la cerințele legislației naționale. Ulterior, vor fi audieri în comisiile parlamentare. (…) Procesul de avizare cu instituțiile statului va aduce anumite modificări la acest proiect, iar, în paralel, are loc consultația publică. Este consultație publică în care noi primim direct la Minister recomandările și, totodată, sunt organizate și ședințe de audieri publice. Deci, este un proces larg care durează mai mult de o lună ca ulterior să ne apropiem de varianta finală”, a adăugat el.

Amintim că proiectul de lege care reglementează instituirea stării de război sau de asediu, aflat în consultări încă din primăvară, a fost examinat de secretarii de stat ai Guvernului pe 2 noiembrie.

Documentul prevede că moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi nevoiți să revină în țară dacă primesc ordin de chemare sau li se comunică obligația de prezentare. Proiectul prevede obligații și pentru rezerviștii aflați în țară. După declararea mobilizării, aceștia vor putea părăsi localitatea de domiciliu sau de reședință pentru mai mult de 12 ore numai cu permisiunea comandantului organului administrativ-militar teritorial.

Starea de asediu ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate iminente sau al unor amenințări grave cu componentă militară identificabilă, pentru cel mult 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru perioade de maximum 30 de zile. Starea de război ar putea fi instituită în cazul unei agresiuni armate, al declarării războiului sau al notificării declanșării operațiunilor militare împotriva Republicii Moldova, la propunerea președintelui. În ambele situații, autoritățile ar putea dispune evacuări, restricții temporare de circulație, reguli speciale de traversare a frontierei și, dacă va fi necesar, raționalizarea consumului unor bunuri esențiale.

Inițiativa a stârnit un val de reacții, majoritatea critice, în societate. Totodată, Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă” și deputat, a lansat o petiție prin care cere retragerea proiectului de lege. Documentul critică inclusiv prevederea potrivit căreia moldovenii aflați peste hotare, supuși obligațiilor de mobilizare, ar putea fi obligați să revină în țară dacă primesc ordin de chemare. La momentul publicării acestei știri, petiția a adunat 4 585 semnături.

De asemenea, liderul PSRM, Igor Dodon, a solicitat retragerea proiectului de lege. Politicianul susține că cetățenii țării percep inițiativa drept o pregătire pentru un pretins conflict armat și că ar fi fost contactat de „zeci” de persoane care ar fi îngrijorări cu privire la acest document.

Pe fondul criticilor și acuzațiilor din partea opoziției, prim-ministrul Vasile Tofan i-a îndemnat să nu creeze „isterie pe loc gol”. Șeful Guvernului a subliniat că fiecare țară are un cadru legal care reglementează instituirea stării de război sau de asediu.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: