În SUA, pe coasta Pacificului, în orașul îngerilor și a Hollywood-ului, locuiește un tânăr pe nume Andrei, originar din Moldova. Pe pagina lui de Instagram poți să admiri priveliști din Paris, Veneția Copenhaga, dar și marea azurie și valurile din California. Aceasta este doar o latură a vieții lui Andrei, urmarită de peste 2 mii de abonați.
Cealaltă parte o puteți vedea tot pe rețelele de socializare, în istoriile lui salvate: aici Andrei își pune o vestă antiglonț, iar aici fotografii cu blocurile bombardate, cu oamenii care locuiau cândva în aceste case și copiii, care încă trăiesc în orașul ucrainean Bahmut, supranumit „orașul fantomă”.
NM vă relatează povestea lui Andrei, tânărul care înainte de Revelion a plecat în calitate de voluntar în Bahmut. Tot el, în februarie 2022, a ajutat peste o sută de refugiați din Odesa și Nikolaev să ajungă în Moldova.
Foto: Andrey Gubchak
„Faptele bune nu trebuie făcute de dragul hype-ului”
Andrei a oferit primul său interviu pentru NM. În pofida decalajului de fus orar, în Moldova era miezul nopții, iar în Los Angeles soarele strălucea puternic, am discutat cu Andrei pe Zoom.
„Ucraina nu este primul loc în care am fost. Am fost în Africa, în Libia, am construit case și școli în Mexic. Cred că faptele bune nu trebuie făcute de dragul hype-ului sau al mass-mediei, de aceea nu am mai postat fotografii multă vreme. Dar oamenii ar trebui să vadă ce se întâmplă în Bahmut. Băieții din Ucraina m-ă rugau: „Arată lumii ce se întâmplă aici, că suntem în viață, că suntem”, spune Andrei.
Povestea lui Andrei a început acum nouăsprezece ani. Până la vârsta de cincisprezece ani, tânărul a locuit la Bălți, apoi, împreună cu părinții săi, a emigrat în Statele Unite, unde locuia deja sora lui. În California, a absolvit liceul și a mers la facultate, dar nu a avut timp să-și termine studiile.
„Am fost la facultate și apoi a venit criza. A trebuit să-mi abandonez studiile și să încep să lucrez, a trebuit să-mi ajut părinții”, își amintește Andrei.
În 2010, după ce a schimbat mai multe joburi, Andrei a început a lucra în logistică, lucru pe care încă îl practică
„Acum șase ani m-am mutat în Los Angeles”, a adăugat el.
„În treisprezece zile am dormit aproximativ patruzeci de ore.”
Andrei își amintește cum a vorbit la telefon cu un prieten de al său din Harkov, iar o oră mai târziu acesta a revenit și i-a spus că țara lui a fost atacată.
„A fost un șoc pentru mine, în acel moment câțiva prieteni din Harkov întrebau într-un chat unde să meargă și ce să facă, pentru că au început exploziile. Mi-a fost frică pentru ei, am vrut să-i ajut. În a doua parte a zilei, am început să primesc multe mesaje de la prieteni și de la cunoscuții lor: unde să merg, prin ce graniță să treacă – multora le era frică să treacă prin Transnistria. Prima noapte nu am dormit deloc”, spune Andrei.
Iar a doua zi, Andrei și un alt prieten de-al său și-au cumpărat bilete din Los Angeles spre București cu 45 de minute înainte de plecare. În noaptea de 25 februarie se aflau deja la granița moldo-ucraineană, la punctul de control Otaci-Moghiliov-Podolsk.
„Am fost întâmpinați la București, aduși la Bălți, unde am închiriat gratuit un microbuz, am mers la magazin și am cumpărat imediat aproape toate cartelele SIM din Bălți. Au luat mâncare, cafea și a dus-o la Otaci pentru a le distribui oamenilor care trec granița”, relatează Andrei.
Două zile mai târziu, Andrei a început să primească mesaje de la oameni complet străini, care datorită Instagramului au aflat că tânărul îi ajută pe cei, care fug din calea războiului.
La început Andrei ducea ajutoare și medicamente la Odesa, iar mai târziu a început să ajute oamenii să plece din Ucraina.
„În fiecare zi mergeam dus-întors, chiar mi s-a dat un permis special ca să trec frontiera fără rând. Transportam oameni în vârstă sau femei cu copii din Odesa și Nikolaev. Și de fiecare dată am fost atras din ce în ce mai aproape de linia frontului. Nu pentru că aș fi vrut – nu cochetez cu adrenalina. Odată m-a sunat o femeie disperată din regiunea Nikolaev – acolo s-au născut copii, iar mamele și-au pierdut laptele. Ea a spus: „Căutăm mâncare în tot orașul și nu o găsim”.
foto: Andrey Gubchak
„Am înțeles că toate podurile erau minate și închise. Un singur pod se deschide pentru câteva ore. Îmi amintesc de parcă a fost ieri, nebunia nu mă părăsea. Niciun copil nu merită o astfel de copilărie. Am găsit două autobuze și în a treisprezecea zi am plecat de la Odesa la Nikolaev. Atunci am scos din oraș vreo sută de femei și copii. La 20 de minute după ce am trecut podul, orașul a fost atacat cu rachete”, spune Andrei.
După 13 zile, Andrei a înțeles că nu mai rezistă.
„În toate cele treisprezece zile cât am stat în Ucraina, în Moldova, la granițe și la puncte de control, am dormit aproximativ patruzeci de ore”.
Toate ajutoarele oferite ucrainenilor au fost din banii săi personali și a celor colectați de prietenii lui, cărora le-a arptat fiecare bănuț pe ce a fost cheltuit.
Întors în Statele Unite, Andrei a continuat să ajute refugiații ucraineni de la distanță.
„Au mai rămas bătrâni și copii”
La mai puțin de un an, Andrei a revenit în Ucraina. În fiecare an, în luna decembrie el mergea în vacanță, vacanța aceasta însă a fost diferită.
„În loc de o călătorie, am adunat un anumit buget și am decis să merg în Ucraina să ajut. Pe 8 decembrie, eram deja la Kiev, unde m-am întâlnit cu prietenii, am rezolvat problemele de muncă, apoi am cumpărat plastilină, vopsele și alte accesorii pentru copii și am mers la Harkov. Acolo, la Harkov, am întâlnit voluntari locali. Nu am crezut niciodată că există astfel de oameni. Ne-am întâlnit cu o fată, Olga, care lucrează și își dă tot salariul, încercând să ajute copiii și adulții. Ea câștigă 100 și dă 110 ”, mărturisește Andrei.
Tânărul susține că nu n-a gândit că va ajunge tocmai în Bahmut, un oraș strategic unde se duc bătălii încă din august 2022. Președintele Administrației Regionale Donețk, Pavel Kirilenko, a anunțat la începutul anului 2023 că, orașul a fost distrus în proporție de 60%, lucru de care Andrei s-a convins personal.
foto: Andrey Gubchak
„Mi s-a propus să merg cu un grup și să iau șapte tone de mâncare la Bahmut. Am mers pe 16 decembrie, am adus medicamente, alimente, benzină pentru generatoare și am plecat imediat. A fost greu din punct de vedere emoțional, pentru că acest oraș miroase a moarte – nu poți spune altfel. Erau bătrâni, copii și alți oameni uitați de Dumnezeu. Oameni care au muncit toată viața pentru a-și cumpăra un apartament acolo: și nu au nimic altceva – nici bani, nici rude. Nu au încotro. Le-am spus că îi pot scoate. Ei au răspuns: „Aceasta este casa mea, aceasta este viața mea, aici sunt prietenii mei. Dacă voi muri, voi muri aici.” Dar, în același timp, puteți vedea disperarea în ochii lor. Pentru acești oameni, fiecare vizită a voluntarilor este o gură de aer proaspăt. Speranţă. La urma urmei, nu sunt uitați, vin la ei, riscându-și chiar și propria viață ”, își amintește el.
foto: Andrey Gubchak
„În Bahmut, Kramatorsk și Ceasiv Iar, se aud explozii la fiecare 20-30 de secunde”.
În aceste circumstanțe, fiecare își face propria decizie, să rămână la Harkov sau să meargă mai departe, oftează Andrei.
„Tu stai, îți este greu să respiri. Te gândești. E greu de înțeles că s-ar putea să nu te întorci. Abordezi mai conștient aceste cuvinte și, în același timp, înțelegi ce se întâmplă în Bahmut.”
foto: Andrey Gubchak
Andrei recunoaște că nu a povestit nimănui despre prima sa călătorie în Ucraina, iar când a decis să meargă la Bahmut, și-a amintit de o conversație cu mama sa.
„Părinții mei nu știau că sunt în Ucraina. Am anunțat-o doar pe sora, părinții mei sunt în vârstă, nu am vrut să-i deranjez. Mama a sunat în a zecea zi și a întrebat: „Fiule, ce faci? Pentru ce? De ce?” Nu a fost cea mai bună idee pentru a-mi liniști părinții, dar am spus: „Mamă, dacă pui pe cântar viețile oamenilor pe care i-am adus din Ucraina și viața mea, atunci viața mea nu valorează nimic. Cine îi va ajuta, dacă nu noi, oamenii de rând care vor să o facă?“, spune Andrei.
foto: Andrey Gubchak
„Este înfricoșător când oamenii mor în apropiere și nu poți face nimic”
A doua oară Andrei a mers singur la Bahmut. Pe timp de război e nevoie ca deplasările să fie în doi sau trei oameni, pentru că în cazul unei rani de șrapnel, de exemplu, să existe cineva în apropiere să te ajute.
„Prietenul meu Pașa îmi căuta un partener. Da, așa ar fi corect, dar am avut o presimțire rea și mi-a fost frică să iau pe cineva. Când decizi singur să fii pe cont propriu, este un lucru, dar când rogi pe cineva, îți asumi responsabilitatea pentru viața altcuiva ”, continuă el.
Atunci Andrei a decis să meargă singur. El spune că a cumpărat din Harkov medicamente, alimente și cadouri pentru copii pentru Anul Nou. Urma să se întoarcă în aceeași zi, dar apoi totul a luat o altă întorsătură. Era cât pe ce să calce pe o mină.
„Harul lui Dumnezeu, altfel nu pot explica”, spune el.
Iar mai apoi, s-a întâlnit cu un convoi cu soldați ucraineni care au fost de acord să-i arate drumul, care au fost împușcați de un grup de sabotaj.
Mai departe, Andrei a mers pe un alt drum, înțelegând ce s-ar putea întâmpla dacă ar zăbovi în acel loc.
„Mi-aș fi semnat propriul mandat de moarte. Apoi mi-au spus că erau soldați răniți acolo și au supraviețuit – dar nu știu dacă sunt ei sau nu”.
De îndată ce Andrei a ajuns în Bahmut, au început bombardamentele. Voluntarul local Mihail Puriș ev l-a rugat să rămână și să ajute la construirea celui de-al treilea „Punct de indestructibilitate” în Bkhmut, un loc unde poți veni să te încălzești, să bei apă, să-ți încarci telefoanele și să le scrii celor dragi.
foto: Andrey Gubchak
„Nu trebuie să fii psiholog. Doar conștientizezi că ajutorul pe care îl oferi este neprețuit. Când am stat, în prima noapte am luat un ceai cu oamenii lui Misha. La un moment dat, am luat ceai, am ieșit afară să respir aer curat – și am fost lăsat să plec, mi-am dat seama prin ce am trecut. Acolo vezi cum se schimbă comportamentul localnicilor față de ceea ce ești acolo și asculți, prin ce trec ei în fiecare zi. Este imposibil de explicat. Mi-am dat seama că voi rămâne câteva zile. Acești oameni aveau nevoie de ajutor”, spune Andrei.
foto: Andrey Gubchak
A doua oară, Andrei a stat în Bahmut o săptămână. Am întâmpinat Anul Nou acolo, am ajutat, am reparat, am acordat primul ajutor. Întrebat dacă va pleca din nou în Ucraina, acesta răspunde imediat, fără ezitare: „Firește”.
„Prima dată după ce am ajuns acasă m-am închis. M-am simțit atât de rău încât nu am vrut să văd pe nimeni. Am vrut să mă întorc. Odată am fost întrebat dacă este înfricoșător. Este înfricoșător când oamenii mor în apropiere și nu poți face nimic. Pe 4 ianuarie, o rachetă a zburat în punctul de control și a ucis mai multe persoane, o mamă și o fiică au fost rănite – fata și-a pierdut picioarele. M-am gândit doar: merg mereu cu mai multe garouri și turnichete. Dacă aș fi fost acolo, aș fi putut-o salva. Eram în disperare. Înțeleg că nu pot să ajut pe toată lumea, dar când vezi cum suferă copiii, îți surprinde mintea. Conștientizarea că viața umană este lipsită de valoare ”, a spus pe final Andrei.
foto: Andrey Gubchak
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.
