facebook.com/stepaniuc.victor

Stepaniuc susține că a fost demis de la Președinție „din motive politice”. Explicațiile lui Spînu

Șeful Direcției consultanță a Aparatului Președintelui, Victor Stepaniuc a fost eliberat din funcție în legătură cu lichidarea postului deținut. Despre acest lucru a anunțat Stepaniuc pe pagina sa de Facebook.

„Azi, 12 aprilie 2021 e ultima zi de lucru în Aparatul Președintelui Republicii Moldova. Conducerea instituției a ignorat calificarea, experiența mea în administrația publică și m-a demisionat, din motive strict politice, cu 4 luni înainte de pensionare”, a scris Stepaniuc.

facebook.com/stepaniuc.victor

Solicitat de către NM, secretarul general al administrației prezidențiale, Andrei Spînu, a spus că nu poate comenta declarațiile lui Stepaniuc.

„Noi am făcut reorganizarea Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Direcția consultanță pe care a condus-o domnul Stepaniuc a fost divizată în două direcții: politică internă și politică externă. Domnului Stepaniuc i-a fost propusă o altă o funcție în cadrul Aparatului Președintelui pe care el a refuzat-o.  Respectiv, conform procedurii și cadrului legal, dumnealui a fost eliberat din funcție”, a precizat Andrei Spînu.

Menționăm că Victor Stepaniuc este istoric de profesie. A fost deputat în parlamentul Republicii Moldova pe listele Partidului Comuniștilor între 1996-2008, apoi viceprim-ministru al Republicii Moldova din 16 ianuarie 2008 până în 2009. După alegerile din 5 aprilie şi 29 iulie 2009, este ales deputat în parlament pe lista PCRM. În decembrie 2009 pleacă din rândurile PCRM și devine deputat neafiliat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FLYONE lansează ruta directă Chișinău – Napoli, începând cu 15 iulie

Compania aeriană FLYONE anunță lansarea unei noi rute directe din Chișinău către Napoli, Italia, începând cu data de 15 iulie 2025. Zborurile vor fi operate de două ori pe săptămână, în zilele de marți și vineri, oferind pasagerilor mai multă flexibilitate și confort în planificarea călătoriilor.

Această nouă conexiune aeriană vine ca răspuns la cererea în creștere pentru destinații turistice și familiale din sudul Italiei, dar și ca parte a angajamentului FLYONE de a extinde rețeaua de rute accesibile și eficiente.

„Suntem bucuroși să extindem rețeaua FLYONE cu această rută strategică către Napoli. Este o destinație care răspunde atât nevoilor turistice, cât și celor ale diasporei noastre din Italia. Ne dorim să aducem Moldova mai aproape de cetățenii ei, oriunde s-ar afla,” a declarat Mircea Maleca, Director General FLYONE.

La eveniment a partcipat și dl Armando Pascale, șef adjunct al misiunii Ambasadei Italiei în Republica Moldova: „Deschiderea acestei noi rute directe dintre Chișinău și Napoli este un pas semnificativ în sprijinul mobilității cetățenilor noștri și al întăririi legăturilor dintre Italia și Republica Moldova. Această conexiune aeriană va contribui nu doar la facilitarea călătoriilor pentru diaspora și turiști, ci și la aprofundarea relațiilor economice și culturale dintre regiunile noastre. Salutăm această inițiativă și felicităm compania FLYONE pentru implicare și viziune.”

O destinație strategică pentru diaspora moldovenească

Italia găzduiește una dintre cele mai mari comunități de moldoveni din diaspora, iar regiunea sudică, inclusiv orașul Napoli, reprezintă un punct important de legătură pentru numeroși cetățeni ai Republicii Moldova stabiliți acolo. Noua rută vine astfel în sprijinul acestei comunități, facilitând legătura cu cei dragi de acasă, dar și călătoriile în scop personal sau profesional.

Napoli – o destinație plină de atracții

Napoli, situat pe coasta sudică a Italiei, este un oraș vibrant, plin de istorie, cultură și gastronomie autentică. Supranumit adesea „capitala sudului italian”, Napoli oferă o combinație unică de situri istorice, cum ar fi centrul vechi inclus în Patrimoniul UNESCO, și atracții naturale spectaculoase, precum Golful Napoli și proximitatea faimoaselor ruine de la Pompei și a vulcanului Vezuviu.

Totodată, Napoli este considerat locul de naștere al pizzei, iar bucătăria locală este un adevărat festin pentru gurmanzi.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) a fost lansată în 2016 și a devenit cea mai mare companie aeriană din Moldova. FLYONE ARMENIA a fost lansată în 2021 și a devenit compania aeriană nr. 1 din Armenia în 2022.
În 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).
În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În 2023, compania a reînnoit certificarea IOSA – cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional – și a atins 2 milioane de pasageri, lansând 14 rute noi și extinzând flota cu 3 aeronave.
În 2024, FLYONE a lansat două noi destinații: Praga și Manchester, răspunzând cererii în creștere și atingând un record de 2,4 milioane de pasageri.

FLYONE este cea mai dinamică companie aeriană din Republica Moldova, cu o rețea de destinații în continuă extindere și o flotă modernizată. Printre cele 39 de zboruri regulate și charter, FLYONE leagă Chișinăul de destinații populare precum: Stuttgart, Torino, Palma de Mallorca, Lyon, Bremen, Copenhaga, Alicante, Manchester, Praga, Dubai, Bologna, Roma, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial: www.flyone.eu 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: