(VIDEO) 160 de păpuși în valoare de €3000: povestea unui colecționar din Moldova

„Wow” — aceasta este reacția pe care o aude cel mai des Egor Riabuhin, în vârstă de 24 de ani, atunci când vorbește despre hobby-ul său. De aproximativ 10 ani, el colecționează păpuși Monster High, iar în prezent în colecția sa sunt peste 160 de exemplare, a căror valoare se ridică la circa 3 mii de euro. Cea mai rară este C.A. Cupid, fiica lui Cupidon, lansată o singură dată.

Însă Egor nu este doar un colecționar: el le schimbă păpușilor părul, le creează noi look-uri și inventează personaje de la zero. Una dintre lucrările sale a dăruit-o chiar cântăreței ruse OOES — iar atunci mama lui l-a lăudat pentru prima dată.

Pe viitor, tânărul visează să vândă păpuși personalizate. Aproape că nu mai are spațiu în cameră, dar nu are de gând să se oprească.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

Susține NM și alăturați-vă comunității noastre

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: