Colaj NM

VIDEO „Acest lucru nu este permis”. Olesea Stamate, despre premiul de 30 000 euro primit de Maia Sandu 

Legislația nu îi permite șefei statului Maia Sandu să primească premiul bănesc de 30 000 euro. Cu precizări în acest sens a venit deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Olesea Stamate, președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități. Potrivit deputatei, este contrară legii remunerarea financiară pentru un demnitar de stat. Acum, a adăugat președinta Comisiei parlamentare, trebuie identificată o soluție. Premiul oricum trebuie declarat, însă regimul banilor este diferit de cel al cadourilor – a menționat Stamate. 

La emisiunea Rezoomat la Rlive TV, Stamate a fost întrebată dacă este legal ca președintele să primească în calitate de premiu – bani.

„Din punct de vedere al legislației, din câte m-am interesat și am răsfoit un pic legislația, acest lucru nu este permis”, a răspuns președinta Comisiei parlamentare juridice, numiri și imunități.

Solicitată să confirme că „legislația nu prevede remunerare financiară pentru un demnitar”, Stamate a comunicat: „Nu poate, da exact, nu poate primi… Asta nici nu poate fi catalogat ca și cadou, deoarece un cadou urmează a fi declarat. Banii cumva ar fi excluși din această ecuație. Eu înțeleg intenția autorităților care au oferit premiul, nu cred că s-au gândit la subtilitățile juridice și probabil trebuie să fie identificată o soluție în acest sens. Cred că Aparatul Președintelui se gândește la această soluție”.

„Deocamdată este contrar legii?”, a adăugat prezentatoarea emisiunii.

„Din ce am văzut eu, da. Din ce am verificat eu în lege, acest lucru nu este permis. (…) Oricum, el trebuie declarat. Deci, indiscutabil, trebuie declarat dar regimul banilor este diferit de cel al cadourilor obișnuite. Urmează a fi declarate și dacă valoarea depășește o anumită sumă atunci poate fi fie răscumpărat și păstrat, fie trecut în unitatea de păstrare a cadourilor. Cu banii e o situație diferită”, a conchis Stamate.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Președinție despre ce intenționează Maia Sandu să facă cu banii. Deocamdată nu am primit un răspuns.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, o publicație din România a anunțat că președinta Republicii Moldova Maia Sandu este prima laureată a Premiului Timișoara pentru Valori Europene. Acesta este acordat de municipiul Timișoara din România și a fost instituit în anul 2023. Premiul vine însoțit de 30 000 de euro, fiind susținut de mai multe companii private. Totodată se preciza că Sandu este așteptată la Timișoara în perioada 12-13 ianuarie 2024, pentru a primi distincția. Pe 13 ianuarie 2024, Maia Sandu a primit premiul „Timișoara Pentru Valori Europene”, care vine însoțit de 30 de mii de euro.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

clujust.ro

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CSM i-a menținut în sistem pe Veronica Cupcea și Ion Bulhac

Comisia Vetting a venit cu o primă reacție după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, pe 4 august, rapoartele de reevaluare în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac. Instituția, care verifică integritatea etică și financiară a magistraților, anunță că a luat act de deciziile CSM și că, după recepționarea hotărârilor motivate, va examina pașii procedurali pe care urmează să îi întreprindă în conformitate cu legea.

„Astăzi, CSM a examinat rapoartele de reevaluare întocmite de Comisia Vetting în privința judecătorilor Veronica Cupcea și Ion Bulhac, prin care se propunea nepromovarea evaluării externe. În ambele cazuri, CSM a adoptat hotărâri prin care a respins rapoartele de reevaluare ale Comisiei. În conformitate cu cadrul legal aplicabil, după recepționarea hotărârilor motivate ale CSM, Comisia le va examina și va stabili pașii procedurali care urmează a fi întreprinși în exercitarea mandatului său legal”, a precizat Comisia Vetting într-o notă informativă publicată pe rețele, pe 4 august.

Amintim că, în cazul Veronicăi Cupcea, Comisia Vetting a concluzionat de două ori că judecătoarea nu întrunește criteriile de integritate și a recomandat demiterea acesteia. Prin decizia CSM, raportul Comisiei a fost respins, iar Cupcea își va continua activitatea în sistemul judecătoresc.

În aceeași ședință, CSM a respins și raportul de reevaluare în privința judecătorului Curții de Apel Centru, Ion Bulhac. Consiliul a motivat că deficiențele constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele în care a figurat magistratul reprezintă erori de interpretare juridică, și nu acțiuni arbitrare. CSM a mai precizat că, în cauzele criticate, Bulhac făcea parte din completul colegial de judecată, avea la acel moment o experiență profesională redusă și nu era judecător-raportor sau președintele completului, circumstanțe care, în opinia Consiliului, diminuează gradul de răspundere individuală ce i-ar putea fi imputat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: