poliția.md

VIDEO Afacere cu droguri vândute prin Telegram. Cum funcționa schema

Au pus pe roate o afacere cu droguri. Ofițerii Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Râșcani, sub conducerea oficiului Râșcani al Procuraturii municipiului Chișinău, au destructurat activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în producerea, contrabanda și circulația ilegală a drogurilor sintetice de tip PVP, amfetamină și marijuana, se arată într-un comunicat publicat de poliție, miercuri, 5 februarie.

Polițiștii au stabilit că membrii grupării s-au dovedit a fi cinci tineri cu vârsta cuprinsă între 19 și 26 de ani, locuitori ai municipiului Chișinău.

Totodată, polițiștii au identificat și stabilit liderul grupării, un bărbat în vârsta de 35 ani, originar din municipiul Chișinău, anterior condamnată pentru comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari.

Suspecții au creat o rețea online prin intermediul aplicației ,,Telegram” și au racolat curieri în activitatea criminală pentru transportarea drogurilor și plasarea lor în locuri special amenajate, ulterior fiind remunerați. Astfel, drogurile erau ascunse în locuri determinate din timp, preponderent pe teritoriul sectorului Botanica al capitalei, iar coordonatele și fotografiile cu acestea erau transmise centralizat liderului grupării, care administra totul de la distanță. 

Ca urmare a perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat și confiscat aproximativ 300 grame de droguri sintetice de tip PVP, 20 grame amfetamină, 25 pastile cu efect psihotrop, 7 pastile Ecstasy (MDMA), 15 grame marijuană, circa 30 grame de praf (pastile fărâmițate), cântar electronic la scară mică, pistol pneumatic de model ,,BAIKAL”, mijloace bănești  în sumă de 12 000 lei, 5 telefoane mobile, un calculator, pachețele destinate ambalării drogurilor, precum și dispozitive electronice de comunicare prin intermediul cărora erau administrate platformele de comunicare și conturile electronice de plată.

Valoarea totală a drogurilor se estimează la 300 000 lei.

Polițiștii au reținut doi suspecți. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă de la 7 la 15 ani de închisoare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Procuratura se va ocupa de Costiuc?/ Dodon, de neatins?/ Diaspora, mobilizată în caz de război?

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— Compensații la energie: peste 154.000 de cereri depuse
— O deputată PAS a depus o plângere la Procuratură pe numele lui Costiuc
— Lumina mai scumpă? Premier Energy a depus o solicitare la ANRE
— Moldovenii de peste hotare ar putea fi obligați să revină în țară în caz de război
— Dodon contestă competența CSJ în dosarul „Kuliok”
— Din Brazilia, la concertul Carla’s Dreams din Chișinău
— Dodon îi solicită Maiei Sandu să o grațieze pe Guțul
— Victoria Belous va candida din partea PAS la Primăria Chișinău
— Dodon promite gaz la 350 de dolari, dar nu spune în ce condiții
— Femeie din Moldova, condamnată în Rusia la 14 ani de închisoare
— „Vocea Moscovei”. Replica șefului „Termoelectrica” pentru Ion Ceban
— Un nou scandal la Primăria Chișinău. Ceban, acuzat de utilizarea resurselor administrative
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: