VIDEO An record: 89 de absolvenți din Moldova au obținut nota maximă la examenele BAC-2025

Anul acesta, 89 de elevi moldoveni au obținut media generală maximă de 10 la examenele de bacalaureat — un record comparativ cu anul trecut, când numărul celor cu note maxime a fost de 57. Pe 4 iulie, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a înmânat premii celor mai buni absolvenți, subliniind importanța reformelor în educație și perseverența tinerilor. Ministrul Educației, Dan Perciun, a îndemnat tinerii să-și continue studiile în universitățile din Moldova, în care au fost investite fonduri semnificative în ultimii ani. Absolvenții au povestit despre pregătirile pentru examene și și-au împărtășit planurile de viitor — de la studii în străinătate până la revenirea acasă și implicarea în dezvoltarea țării.

Precizăm că, la sesiunea de Bacalaureat, au fost admiși în total 17.971 de candidați. În urma examinării contestațiilor, rata totală de promovare a crescut cu 0,32 puncte procentuale, ajungând la 72,68 la sută. Aceasta este mai mare decât cea înregistrată anul trecut în aceeași etapă – 69,68%. Amintim că, în perioada 14–21 iulie, va avea loc sesiunea suplimentară a examenului național de Bacalaureat.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari / NewsMaker

Avertizare meteo: Temperaturile scad cu cel puțin 10°C în Republica Moldova

Vremea se răcește brusc de vineri seară în Republica Moldova. Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu a emis un cod galben, valabil de astăzi, 13 noiembrie, începând cu ora 18:00, până sâmbătă, 14 noiembrie, la ora 10:00. Meteorologii prognozează că temperatura aerului va scădea cu cel puțin 10°C, în toată țara.

Tot astăzi a intrat în vigoare și codul galben de vânt puternic, valabil până sâmbătă, la ora 02:00. Pe arii extinse, vântul va sufla din sud-est, apoi din nord-vest, cu rafale de 15–20 m/s, echivalentul a 54–72 km/h.

Pentru vineri, meteorologii au prognozat maxime între 17 și 22°C, cer predominant noros și ploi slabe izolate. În Chișinău sunt așteptate ploi slabe în cursul zilei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: