The New York Times

(VIDEO) California: Al doilea atac armat din ultimele trei zile. Șapte angajați ai unei ferme au fost împușcați

Șapte oameni au murit, iar unul a fost grav rănit în două atacuri la o fermă, care par a fi comise de un locuitor al orașului Half Moon Bay, California. Sâmbătă, 11 oameni au fost uciși, iar 10 – răniți în orașul Monterey Park, tot din California. 

Suspectul, un localnic de 67 de ani, a fost găsit după două ore de la incident într-un automobil parcat în apropierea unei secții de poliție. Acesta a fost arestat, iar în mașina sa a fost găsit un pistol semi-automat. Acesta a deschis focul asupra persoanelor care se aflau la o fermă de ciuperci. Apoi, a deschis focul într-un garaj situat la circa 3 km de fermă. Din primele informații, și suspectul lucra la ferma respectivă.

Motivele atacului nu au fost deocamdată făcute publice, însă poliția a precizat că se pare că atacatorul a acționat de unul singur. Acesta a fost arestat.

Sâmbătă, 11 oameni au fost uciși, iar 10 au fost răniți lângă Los-Angeles. Atacatorul s-a sinucis după atac. Poliția nu a stabilit deocamdată motivele care l-au făcut să recurgă la acest gest.


Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Reuters

Italia: trei tablouri furate, în valoare de peste 9 milioane de euro, au fost recuperate. Nouă moldoveni, vizați în anchetă

Poliția italiană a recuperat trei tablouri semnate de Pierre-Auguste Renoir, Paul Cézanne și Henri Matisse, furate în luna martie din muzeul Fundației Magnani-Rocca, situat în apropiere de Parma, transmite Reuters. Lucrările de artă, estimate la peste nouă milioane de euro, au fost găsite într-un apartament din Parma. În cadrul anchetei sunt vizați nouă cetățeni ai Republicii Moldova.

Este vorba despre tablourile „Pește” de Renoir, „Natură statică cu cireșe” de Cézanne și „Odalisca pe terasă” de Matisse.

Furtul a avut loc în noaptea de 23 martie. După recuperarea operelor, poliția a făcut publice imagini video cu furtul, surprinse de camerele de supraveghere. În înregistrări se vede cum doi bărbați mascați intră în muzeu printr-o fereastră, desprind cele trei tablouri de pe pereți și părăsesc clădirea. Întreaga operațiune a durat mai puțin de trei minute.

La scurt timp după jaf, reprezentanții Fundației Magnani-Rocca au declarat că autorii au acționat într-un mod bine organizat și că ar fi putut fura și alte opere de artă dacă sistemul de alarmă nu s-ar fi declanșat la timp.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: