BBC

VIDEO Casele miliardarului rus Oleg Deripaska și a fiicei lui Vladimir Putin au fost ocupate de activiști

Un grup de tineri protestează într-un mod inedit la Londra. Aceștia se află de peste 3 ore la balconul unei case, considerată că ar aparține miliardarului rus, președinte al consiliului de supervizori al companiei „Bazovîi element”, președinte al En+ Group și al companiei RUSAL, cea mai mare companie din lume din industria aluminiului, Oleg Deripaska. Aceștia cer ca locuința să fie utilizată pentru cazarea refugiaților din Ucraina. Un caz similar a avut loc în Franța, cu o vilă care ar aparține fiicei lui Putin.

Potrivit BBC, un grup de protestatari a ocupat balconul locuinței care este considerată a fi în proprietatea oligarhului rus Oleg Deripaska. De peste trei ore, aceștia refuză să coboare, în pofida poliției și a salvatorilor. Mai mult, demonstranții au cerut să le fie adusă pizza. Jurnaliștii britanici scriu că, periodic, deasupra clădirii survolează un elicopter. În clădire se află polițiști.

„Polițiștii nu pot să ne facă nimic, pentru că stăm la margine și ne este pusă în pericol siguranța”, a declarat la telefon unul dintre protestatari.

Grupul cere ca vila de lux, estimată la peste 30 mln de dolari, să fie utilizată pentru găzduirea refugiaților ucraineni.

Reuters

În ajun, în orașul Biarritz din sudul Franței, activistul  Pierre Afner a pătruns într-o vilă care ar aparține fiicei lui Putin, Katerina Tihonova și fostului ei soț, scrie Radio Svoboda.

Activistul a solicitat ca vila să servească drept adăpost pentru refugiații care au avut de suferit din cauza regimului lui Putin, în special cei ucraineni, potrivit The Insider. Acesta a fost reținut de poliție, potrivit publicației Nice-Matin.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Vladimir Andronachi a lipsit de la o nouă ședință de judecată. Avocatul: Este „la muncă peste hotare”

Fostul deputat democrat Vladimir Andronachi, vizat în mai multe dosare penale, nu s-a prezentat la ședința de judecată din 21 septembrie, unde urma să depună declarații. Avocatul său, Vladimir Moșneaga, a motivat absența prin faptul că Andronachi s-ar afla „la muncă peste hotare”, scrie Ziarul de Gardă.

Andronachi a lipsit și de la ședința din 11 septembrie. Atunci, avocatul său, Vladimir Moșneaga, a prezentat un certificat medical redactat în limba germană și a solicitat ca ședința să aibă loc în lipsa inculpatului. Apărătorul a declarat că Andronachi se afla la tratament în Austria.

Potrivit lui Moșneaga, fostul deputat a ajuns la Viena pe 1 septembrie și urma să revină în țară după aproximativ o săptămână. Procurorul de caz, Gheorghe Iapără, a pus însă la îndoială veridicitatea certificatului medical prezentat de apărare.

În dosarul în care urma să depună declarații, Vladimir Andronachi este învinuit că, în 2014, ar fi organizat încheierea unui contract între Banca de Economii și o companie pentru repararea unui nou sediu al instituției. Potrivit oamenilor legii, în baza contractului, Banca de Economii ar fi transferat aproximativ 32 de milioane de lei unei companii controlate efectiv de Andronachi.

Amintim că fostul deputat democrat este vizat în mai multe cauze penale, în care este acuzat, între altele, de presupusa creare și conducere a unei organizații criminale, abuz de serviciu și contrabandă.

Andronachi mai figurează în dosarul privind achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte, precum și în dosarul „Metalferos”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: