Facebook/Iv Ceban

VIDEO Ceban explică de ce trebuie să plătim 6 lei pentru călătoriile cu autobuzul și troleibuzul: „Îmi asum decizia”

Primarul mun. Chișinău Ion Ceban a organizat pe 11 mai o conferință de presă, în cadrul căreia a argumentat motivele pentru care va cere consilierilor să aprobe un tarif de 6 lei pentru călătoriile cu troleibuzul și autobuzul.

Ion Ceban a anunțat că în cadrul ședinței CMC din 12 mai va fi dezbătut proiectul privind ajustarea tarifelor pentru transportul public. Edilul a subliniat că măsura are mai multe beneficii pentru unele pături sociale.

Îmi asum pe deplin această decizie, care nu pare a fi foarte populară. Dar este strict necesară la această etapă pentru dezvoltarea transportului public din Chișinău. Și evitarea ducerii în faliment a Parcului Urban de Autobuze și al Regiei Transport Electric”, a declarat edilul.

Ceban a argumentat că tariful la transportul public din mun. Chișinău nu a fost ajustat din 2009. Potrivit acestuia, doar în ultimul an, prețul la motorină și benzină, la gazele naturale, dar și la energie electrică a crescut simțitor. Totodată, a crescut și salariul mediu pe economie – de la 8716 lei în 2021, la 9 900 lei în 2022.

screenshot

De asemenea, Ion Ceban a remarcat că la Bălți, Soroca, Cahul și Cimișlia tariful a crescut la 5 lei.

screenshot

Conform proiectului, de tarife preferențiale la abonamente se vor bucura elevii, studenții, angajații sistemului de învățământ, precum și copiii din familii monoparentale și cei din familii cu mulți copii. Gratis vor călătorii 200 de mii de pensionari, 40 de mii de elevi ai claselor 1-4.

screenshot

Edilul a mai spus că, din august-septembrie, vor fi integrate sistemele GPS atât pentru autobuze, cât și pentru troleibuze, pentru a vizualiza în timp real locul aflării acestora.

 

Despre planul Primăriei de majorare a tarifelor pentru călătoriile cu autobuzele și troleibuzele din Chișinău au anunțat consilierii municipali ai fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) încă anul trecut. Atunci, reprezentanții primarului Ion Ceban au declarat că informațiile ar fi „declarații politice”. PAS solicita desfășurarea unui audit la Regia Transport Electric și Parcul Urban de Autobuze înainte de aprobarea noilor tarife majorate.

În prezent, o călătorie cu troleibuzul, la Chișinău, costă 2 lei. O călătorie cu autobuzul – 3 lei, la fel ca și o călătorie cu microbuzul.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / NewsMaker

Legea lui Macron care interzice rețelele de socializare pentru copiii sub 15 ani, blocată. Consiliul Constituțional: „Nu este adecvată”

Consiliul Constituțional al Franței a respins, pe 14 august, legea adoptată în iulie care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani – o premieră în Europa și una dintre inițiativele cheie ale președintelui Emmanuel Macron la sfârșit de mandat, scrie agenția France Presse.

Potrivit DW, cea mai înaltă autoritate de control constituțional din Franța a ajuns la concluzia că legea respectivă reprezintă o restricție care „nu este nici adecvată, nici necesară, nici proporțională” în raport cu dreptul cetățenilor cu vârsta sub 15 ani la libertatea de exprimare și de comunicare.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a promovat activ proiectul de lege, i-a cerut acum premierului Sébastien Lecornu să pregătească un nou proiect de lege, „impecabil din punct de vedere juridic”.

Palatul Élysée a declarat că hotărârea lui Macron de a obține implementarea acestei reforme rămâne neschimbată.

Amintim că legea urma să intre în vigoare pe 1 septembrie pentru conturile noi și pe 1 ianuarie pentru cele existente. Aceasta prevedea interzicerea accesului persoanelor sub 15 ani la rețele sociale precum TikTok, Snapchat, X și Instagram, dar și la funcționalitățile sociale ale unor platforme populare, precum YouTube, la aplicații de mesagerie, inclusiv WhatsApp și Messenger, precum și la unele jocuri video online.

Legea prevedea excepții, între altele, pentru enciclopediile online și conținuturile educaționale sau științifice. Consiliul Constituțional a considerat însă că aceste excepții sunt prea „limitate”.

Franța a decis să introducă restricțiile pe fondul avertismentelor tot mai numeroase privind efectele negative ale rețelelor sociale asupra copiilor și adolescenților, inclusiv captarea excesivă a atenției și expunerea la conținuturi problematice. Și alte țări europene iau în considerare introducerea unor restricții similare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: