NewsMaker

VIDEO „Ne rugam: Doamne, dacă murim, să murim deodată”. Cele 36 de persoane refugiate din Gaza, întâmpinate de Recean la Chișinău

Cele 36 de persoane originare din Republica Moldova, care au fost ajutate de autoritățile române să părăsească Fâșia Gaza, au ajuns la Chișinău. Acestea au fost întâmpinate inclusiv de către premierul Dorin Recean.

Autocarul a ajuns la Chișinău în jurul orei 13:00. Printre pasageri sunt și bebeluși. Lars Johan Lönnback, șeful Misiunii Organizației Internaționale pentru Migrație (IOM) a declarat pentru presă că persoanele ajutate să părăsească Gaza vor rămâne la Chișinău „pentru cel puțin două” zile, după care vor fi găzduite de prieteni și rude.

Galina a venit la Chișinău împreună cu copiii săi. Ea locuia în sudul teritoriului controlat de Hamas.

„A fost groaznic din prima zi și până în ultima. Bombardau chiar și case cu oameni. Din nord veneau mulți, oamenii nu au unde să plece. Bombardau și ziua trotuare, terenuri. Noi timp de o lună nu am ieșit deloc din casă, era foarte înfiorător. Apa a dispărut, apoi au început să ne dea o dată la un timp anumit. Apă potabilă luam pe rând, la pâine era rând mare, noi aveam făină și făceam uneori acasă pe foc deschis”, a relatat aceasta.

O altă femeie povestește că își face griji pentru soțul său, care a rămas în regiune. Aceasta susține că este groaznic să nu știi dacă te mai trezești a doua zi: „Copiii s-au mai relaxat, dar sunt foarte supărați că tatăl lor nu e cu ei. Este cea mai mare jale pentru noi. E foarte complicat să ținem legătura, dar încercăm. Cel mai tragic e că dormi și nu știi dacă te vei mai trezi dimineața. Ne rugam: Doamne, dacă murim, să murim deodată, să nu rămânem sub dărâmături cum se întâmplă cu foarte multe persoane, care nu au fost scoase nici până acum. În fiecare seară vorbeam cu părinții, când era legătură, și le spuneam: nu știm dacă mâine îi mai aud pe mama și tata. Asta a fost cel mai strașnic”.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Glume pe seama premierului Tofan, după declarația că „dormea în pulover în Olanda”

Pe rețelele de socializare a apărut un val de glume după ce prim-ministrul Vasile Tofan a declarat că, în perioada în care a locuit în Olanda, „dormea în pulover” pentru a economisi energie. NewsMaker vă prezintă o selecție a reacțiilor din mediul online.

Amintim că, pe 10 octombrie, în cadrul unei emisiuni televizate de la Cinema 1, Vasile Tofan a comentat declarația controversată a ministrului Agriculturii, Eugeniu Osmochescu, despre traiul în locuințe încălzite la 14 grade Celsius în sezonul rece.

„Bine, probabil a fost o exprimare nereușită din partea domnului Osmochescu. Știu că dumnealui a trăit mult în afara țării, și am cunoscut și eu, ca om care a trăit în Olanda. Deci stai la 14 grade, dar te duci la culcare într-un pulover gros și chiar e frig în casă. Iarna trecută am trecut-o la Kiev, și știți că au fost atacuri masive în acea perioadă și, în casă, desigur, aveam chiar temperaturi mai joase. Și, efectiv, nu era o alegere”, a declarat șeful Guvernului.

Eugeniu Osmochescu a declarat anterior că persoanele care își pot achita facturile la energie, dar solicită compensații de la stat, sunt „niște ipocriți”. Oficialul a îndemnat cetățenii să economisească resursele energetice, sugerând că, pe timp de noapte, temperatura din locuințe poate fi redusă la 16–18 grade Celsius. „Eu am trăit și cu 14 grade când am fost în străinătate”, a afirmat ministrul, notează Radio Moldova.

Pentru acest an, bugetul de stat prevede 550 de milioane de lei pentru plata compensațiilor. Ministra Finanțelor, Victoria Belous, a anunțat că suma alocată pentru întreaga perioadă rece ar putea ajunge la 2,5–3,2 miliarde de lei, în vederea majorării ajutoarelor și extinderii numărului de beneficiari.

În paralel cu identificarea resurselor financiare, Guvernul lucrează și la stabilirea criteriilor de eligibilitate pentru acordarea compensațiilor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: